fbpx
Dacă ai participat până acum la festivaluri organizate în alt oraș decât cel în care locuiești, cu siguranță te-ai lovit de problema cazării. În multe situații, festivalurile sunt organizate în afara orașelor, astfel că locurile de cazare din zonă lipsesc cu desăvârșire. Chiar dacă vara ai posibilitatea de a-ți instala un cort pentru câteva zile, această soluție nu este agreată de toată lumea, astfel că sunt necesare servicii de cazare noi și inovative. În acest context, patru tineri croați au dezvoltat conceptul de hostel mobil, iar înființarea unei astfel de afaceri poate fi făcută inclusiv cu ajutorul fondurilor nerambursabile europene sau naționale. Festivalurile sunt cunoscute pentru faptul că sunt organizate în special în afara orașelor, acolo unde lipsesc sau se găsesc cu dificultate facilități de cazare convenabile ca preț și proximitate, mai ales pe durata evenimentelor majore. În plus, dacă dorești să participi la un festival de muzică, va trebui să îți rezervi locul de cazare cu mult timp înainte. Alternativa este dormitul în cort, însă aceasta nu este întotdeauna o soluție sigură, confortabilă și, în plus, îi lipsesc facilitățile de bază, precum grupurile sanitare și dușurile. O structură de cazare turistică clasică este dependentă de numărul turiștilor care aleg să viziteze, într-o anumită perioadă, un oraș sau o zonă. Un festival de muzică poate să conducă la o creștere puternică a numărului de turiști pe o perioadă scurtă de timp, după care afacerea revine la evoluția anterioară. Având în vedere că numărul festivalurilor sau evenimentelor de alt gen sunt, totuși, limitate ca număr pe durata unui an, iar vizitatorii doresc să se cazeze cât mai aproape de locul în care acestea se organizează, alternativa este reprezentată de mutarea structurii de primire turistică de la un eveniment la altul.

Primul hostel mobil a fost deschis în 2016 în Croația

Ideea primului hostel mobil le-a venit unor tineri croați care au lansat, în urma unei campanii de strângere de fonduri, Nearby Hostel (în engleză: Hostelul din apropiere). Primul hostel mobil din lume are patru camere, fiecare având un număr de trei paturi, amenajate în containere metalice modificate în mod adecvat. Fiecare cameră este echipată cu paturi confortabile, un televizor, dulapuri individuale, un frigider și prize pentru încărcarea telefoanelor mobile și alte dispozitive electronice, iar oaspeții pot folosi rețeaua de internet mobil a hostelului. Cheile sunt un lucru din trecut pentru clienții acestui hostel, întrucât aceștia își pot folosi smartphone-urile pentru a debloca ușile camerei. Transportul de la un festival la altul a containerelor se realizează cu ajutorul unor platforme auto mobile, iar asamblatul acestora durează doar câteva ore.

Un hostel mobil este mai ieftin, însă nu la fel de comod ca un hotel

Atunci când îți vei alege locul de cazare, vei pune în balanță avantajele și dezavantajele fiecărei unități de cazare turistică. Probabil vei accepta să plătești puțin mai mult pentru o cameră aflată mai aproape de evenimentul la care îți dorești să participi sau poate vei dori să faci economii la cazare, păstrându-ți banii pentru a ieși în oraș. Indiferent care sunt lucrurile care te interesează, mai jost am făcut o mini analiză SWOT, prezentând avantajele și dezavantajele unui hostel mobil în comparație cu alte structuri de primire turistică:
Înființarea unui hostel mobil are cu siguranță o serie de avantaje în detrimentul altor structuri de promire turistică. În tabelul de mai sus au fost comparate șase criterii de care un turist ține cont atunci când își alege locul de cazare pentru câteva zile. În timp ce hotelul oferă un nivel maxim de confort, hostelul mobil poate fi amplasat chiar în vecinătatea evenimentului, fiind astfel alegerea evidentă a celor care nu vor să piardă prea mult timp pe drumul de la / către eveniment. Avantajele înființării unui hostel mobil sunt evidente:
  • siguranța lucrurilor personale este garantată prin montarea în camere sau la recepție a unor dulapuri pe care doar proprietarul bunurilor le poate accesa;
  • confortul oferit este net superior decât în cazul în care ai alege să te cazezi la cort, însă este sub cel oferit de hoteluri, fiind astfel principalul motiv pentru care turiștii evită de multe ori cazarea într-un hostel;
  • principalul avantaj al unui hostel mobil este proximitatea față de locul de desfășurare al evenimentului, containerele putând fi amplasate și relocate cu o ușurință foarte mare;
  • prețul pentru cazare va fi mai mare decât cel solicitat de către un hostel clasic, însă rămâne în continuare mai mic decât cel practicat de un hotel;
  • soluțiile de internet mobil pot fi amplasate cu ușurință, astfel că turiștii vor beneficia în continuare de acest serviciu.

Înființarea unei societăți comerciale

Înființarea unui hostel mobil cu ajutorul fondurilor nerambusabile trebuie să demareze cu alegerea formei juridice adecvate. Deși antreprenorii pot alege dintr-o multitudine de soluții, atât cu personalitate juridică, cât și fără personalitate juridică, perspectiva accesării unor fonduri nerambursabile ar trebui să limiteze opțiunile la doar două variante:
  • societate cu răspundere limitată (SRL), înființată în baza legii 91 / 1990 privind societățile comerciale;
  • societate debutantă (SRL-D), înființată conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți.
Pașii înființării unei societăți comerciale sunt detaliați pe pagina Oficiului Național al Registrului Comerțului. Înainte de a depune documentația solicitată în vederea autorizării funcționării, actul constitutiv ar trebui să conțină codul CAEN adecvat activității ce urmează să fie desfășurată. Înscrierea codului CAEN va fi obligatorie la momentul depunerii cererii de finanțare, astfel că poate fi inclus în actul constitutiv încă de la înființarea societății, fiind o operațiune scutită de taxe. Pe de altă parte, autorizarea activității nu este necesară decât în momentul în care investiția este realizată, iar activitatea a debutat. Codul CAEN adecvat înființării unui hostel mobil este 5590 – Alte servicii de cazare, care include asigurarea cazării temporare sau de lungă durată în camere cu unul sau mai multe paturi sau dormitoare pentru studenți, lucrători sezonieri și alte persoane (…) în vagoane dormitor.

Investiția necesară pentru înființarea unui hostel mobil

Cea mai mare parte a bugetului proiectului va fi cheltuit pentru achiziționarea containerelor metalice în care vor fi amenajate dormitoarele viitorului hostel mobil. Prețul unui container metalic diferă foarte mult în funcție de suprafața utilă a acestora, având prețuri cuprinse între 1.350 de euro în cazul unui container de 7 metri pătrați și 4.300 de euro pentru un container în suprafață de aproape 30 de metri pătrați. În funcție de numărul de containere-dormitor și de serviciile suplimentare oferite, societatea trebuie să includă în buget achiziționarea mai multor containere. Mai jos vom lua în calcul înființarea unui hostel mobil format din trei dormitoare. În acest caz, investiția va consta în:
  • trei containere dormitor, fiecare putând să acomodeze pînă la opt paturi individuale;
  • un container în care vor fi amenajate recepția și spațiul de depozitare al obiectelor personale ale turiștilor;
  • un container în care vor fi amenajate grupuri sanitare și dușuri;
  • un container în care va fi amenajat spațiul pentru servirea mesei.
Aceasta va fi investiția minimă și va presupune achiziția a șase containere cu o suprafață individuală de aproximativ 30 de metri pătrați. Raportându-ne la prețurile amintite anterior, rezultă că doar achiziția containerelor va însuma o investiție totală de 25.800 de euro. Amenajarea containerelor și dotarea lor cu mobilierul necesar ar urma să reprezinte următoarea cheltuială importantă a unui proiect ce urmărește înființarea unui hostel mobil. Specificațiile mobilierului necesar (paturi, dulapuri pentru depozitarea obiectelor personale, biroul pentru recepție, mesele și scaunele pentru servirea mesei ar trebui incluse într-un caiet tehnic și prezentate ofertanților interesați să participe la selecția furnizorilor proiectului. De asemenea, societatea ar putea include în buget achiziționarea unui generator de curent electric, ca urmare a faptului că, în cele mai multe situații, hostelul ar urma să fie amplasat în exteriorul localităților, departe de orice sursă de curent electric. Containerele metalice vor trebui relocate periodic, la finalul fiecărui concert sau eveniment, astfel încât hostelul mobil să fie reamplasat într-o nouă locație, iar acest lucru necesită existența unor platforme auto speciale. Niciun program de finanțare din fonduri nerambursabile (fie europene, fie naționale) nu decontează achiziția unor astfel de mijloace de transport. În plus, achiziția lor ar fi prea costisitoare, iar bugetul astfel creat ar depăși orice plafon de decontare al cheltuielilor eligibile. De aceea, achiziția platformelor auto se poate face doar prin intermediul fondurilor proprii. În lipsa fondurilor necesare, alternativa la care orice antreprenor poate să apeleze este aceea de a transporta containerele, cu ajutorul unor companii specializate, dintr-o locație în alta. Alte investiții necesare înființării unui hostel mobil:
  • aparate de aer condiționat pentru fiecare container;
  • casă de marcat electronică;
  • POS pentru plățile efectuate de turiști prin intermediul cardurilor bancare;
  • laptop;
  • imprimantă;
  • prăjitoare de pâine, fierbătoare de apă, filtre de cafea, plite electrice și alte dotări necesare bucătăriei;
  • sistem de supraveghere video.
Macro training cursuri acreditate

Curs Practic pentru Scrierea Proiectelor cu Fonduri Nerambursabile

Invata cum sa accesezi Fonduri Nerambursabile cu Succes.

Veniturile și cheltuielile generate de un hostel mobil

În exemplul de mai sus, am presupus că hostelul mobil va avea trei containere dormitor, fiecare fiind prevăzut cu cel mult opt paturi individuale, astfel că structura de primire turistică va avea cel mult 24 de locuri pe care le va putea închiria în fiecare zi. Dacă închirierea va fi făcută la un tarif de 80 de lei / noapte, rezultă că această afacere ar putea genera 1.920 de lei într-un interval de 24 de ore. Evident, gradul de ocupare nu va fi 100%, cel puțin din două considerente:
  • dat fiind specificul activității, containerele vor trebui mutate periodic și reamenajate, astfel că este de așteptat ca cel puțin 2-3 zile să fie pierdute între două evenimente;
  • afacerea nu va funcționa pe durata sezonului rece, ca urmare a temperaturilor nefavorabile și a costurilor prea mari pentru a realiza încălzirea optimă a dormitoarelor, dar și pentru că este de așteptat ca evenimentele să nu fie organizate în aer liber în această perioadă.
Dacă presupunem că un sezon va fi cuprins între lunile aprilie și octombrie, iar în aceată perioadă gradul de ocupare va fi de 70%, rezultă următoarele cifre:
  • afacerea va funcționa pe durata a șapte luni;
  • sezonul va avea 210 nopți de cazare de care societatea poate profita;
  • societatea va putea vinde un număr de 5.040 de paturi în acest interval de timp;
  • gradul de ocupare turistică amintit anterior va determina un număr 3.527 de paturi vândute efectiv;
  • societatea va putea obține, la un preț de închiriere de 80 de lei / noapte, încasări totale de 282.240 de lei, adică aproximativ 63.000 de euro.
Societatea poate obține alte venituri suplimentare în cazul în care alege să amplaseze în containerul destinat spațiului de servire a mesei a unor automate pentru vânzarea cafelei, a sucurilor și a diverselor preparate alimentare (snacksuri, sanvișuri, ciocolată, etc). Ce cheltuieli presupune această afacere? Înființarea unui hostel mobil va însemna, cu siguranță, crearea de locuri de muncă, iar acest lucru va fi extrdem de dificil de implementat, ca urmare a faptului că locul de desfășurare a activității se va muta la un interval de câteva zile, uneori pe distanțe de sute de kilometri. De aceea, cel mai potrivit angajat care să se ocupe de această activitate va fi chiar proprietarul afacerii, ajutat de alte două persoane. De asemenea, un hostel mobil va genera cheltuieli importante în ceea ce privește energia electrică ce va fi consumată, iar pentru că aceasta va fi obținută cu ajutorul unui generator electric, cheltuielile se vor regăsi în factura de combustibil aprovizionat. O altă cheltuială importantă ar fi reprezentată de costul aferent mutării containerelor de la un eventiment la altul. În lipsa unor mașini de transport personale, această cheltuială va fi reflectată în tarifele percepute de către firma de tranporturi. Alte cheltuieli pe care un hostel mobil le va genera:
  • cheltuieli cu amortizarea care vor acea un impact important asupra indicatorilor economici, chiar dacă nu presupun efectiv o plată;
  • aprovizionarea cu materiale consumabile, precum cearceafuri, prosoape, etc.
  • chiria terenului pe care se vor amplasa containerele.

Fonduri nerambusabile pentru înființarea unui hostel mobil

Înființarea unui hostel mobil este posibilă cu ajutorul fondurilor nerambursabile prin intermediul a două programe de finanțare, ambele oferind un sprijin de 100% din valoarea eligibilă a proiectului: 1. Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) Antreprenorii interesați de înființarea unui hostel mobil pot accesa PNDR submăsura 6.2, fondurile acordate fiind de până la 50.000 de euro / proiect și 100% din valoarea eligibilă. Banii sunt acordați în proporție de 70% în avans, iar diferența va putea fi încasată de către antreprenor cel mai târziu după cinci ani, atunci când întregul plan de afaceri a fost implementat. Avantajul acestor fonduri nerambusabile este dat de faptul că banii pot fi folosiți nu doar pentru realizarea investiției inițiale, ci și pentru acoperirea oricărei cheltuieli pe care antreprenorul o consideră necesară, precum salarii, contribuții sociale, chirii, combustibil, terți, promovare a serviciilor de cazare, etc. Detalii suplimentare despre acest program de finanțare sunt oferite în cadrul acestui articol. 2. Programul România Start-up Nation Un program similar celui prezentat anterior este oferit de către Ministerul Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, finanțarea putând ajunge la 44.000 de euro / proiect și 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor. Fondurile acoperă investiția inițială și doar o parte a cheltuielilor operaționale (salarii, utilități și chirii), astfel că celelalte cheltuieli vor trebui suportate din fonduri proprii pe care afacerea le va genera. Chiar dacă ajutorul financiar este mai mic, iar cheltuielile eligibile sunt mai reduse ca număr, mulți antreprenori preferă acest program de finanțare ca urmare a faptului că durata de implementare este mai scurtă, respectiv de cel mult un an, în loc de cinci ani ca în cazul PNDR submăsura 6.2. Mai multe detalii despre acest program de finanțare poți găsi aici.

Acest text nu poate fi copiat!