Timpurile de astazi au cam complicat lumea; viteza, banii, satisfactia personala au devenit prioritati, facandu-ne sa uitam sa fim buni cu cei din jurul nostru, facandu-ne sa uitam sa zambim mai des, facandu-ne sa uitam sa fim altruisti, sa ii incurajam pe cei dragi si sa folosim timpul in avantajul nostru pentru a deveni mai buni si mai toleranti, rezumand cele de mai sus la simplul fapt ca uitam sa fim omenosi.
Oare cand s-a reusit a se produce aceasta adunatura de fiinte umane atat de indiferente, lipsite de simtul frumosului, al responsabilului si al inteligentei?
Desi suntem fiinte umane, aceasta arta de a fi om, unii nu o stapanesc. A fi om insemna sa te intorci catre tine pentru a-ti constientiza trairile si simtamintele si mai apoi sa te intorci catre ceilalti sa ii privesti, sa intelegi simtamintele si trairile lor si sa le respecti.
Am ajuns la un subiect sensibil: Respectul. De ce l-am scris cu litera mare? Ceea ce credem este ca toti oamenii trebuie respectati, chiar daca uneori simtim ca anumite persoane nu merita respectul nostru. Deoarece fiecare dintre noi avem dreptul la fericire, iubire, respect, atunci ar fi de preferat sa ne exprimam sentimentele si sa ii facem pe cei de langa noi sa inteleaga, fara sa ii ranim, ca acest lucru este o arta; insa a-i intelege pe cei de langa noi si a ne comporta fata de ei cu respect, stima si apreciere, ridica pe culmi arta de a fi om, toate acestea aplicandu-se oricarui gen de relatii: prietenie, familie, parteneriate ori relatii amoroase.
Lumea de astazi a devenit superficiala si din ce in ce mai egoista; ne-a facut sa nu ne mai pese de cei din jurul nostru, sa ajungem sa ne victimizam fara a privi in interiorul nostru, pentru a vedea unde am gresit, de ce am gresit si cum putem indrepta situatia; am ajuns sa avem un comportament fatarnic ce urmareste doar propriul interes, fara niciun fel de remuscare; ne bucuram daca vedem pe cineva cazut la pamant atunci cand ne urmarim propriul interes.
Sa fie oare ciudat ca lumea de astazi s-a transformat intr-un teatru de orgoliu si de ratacire si ca lumea este plina de “ne-oameni” care vorbesc despre omenie?
Nicolae Dabija afirma: “Omul este o potaie in devenire. Fii caine: Musca, latra, scheauna, gudura-te, daca vrei sa supravietuiesti”; noi, astazi, am trecut de toate granitele posibile, pentru ca omul este cineva si in acelasi timp nimeni, omul incearca sa cucereasca universul, neconstientizand ca in cele mai multe cazuri, este invers: universul cucereste omul.
Asa cum fiecare opera transpusa in muzica, pictura, proza, poezie este originala in felul sau, asa este si omul: original si unic, fiecare avand ceva ce il deosebeste de ceilalti si acest lucru il face pe om sa fie opera de arta; insa fiecare arta este cuprinsa de un destin. Drept urmare, capeti un destin magic, si astfel arta de a fi om devine stralucitoare.
Ieri…astazi….maine….daca omenia de ieri este istorie, cea de maine este un mister, omenia la timpul prezent este un cadou de care fiecare trebuie sa se bucure nespus, deoarece nu toti au ocazia sa il primeasca sau uneori, chiar daca il primesc, au uitat cum sa se foloseasca de el; obtine ce vrei, fa ce vrei, cand vrei si cu cine vrei, insa nu uita sa fii OM; doar in momentul in care vei simti ca omenia te domina, atunci vei fi victorios. Sufera daca este necesar, bucura-te si zambeste chiar si fara motiv, ridica-te atunci cand ai cazut, insa fii ceea ce trebuie sa fii: OM!
Timpul oricum isi urmeaza cursul, rece si impartial, indiferent de cum pasim noi pe cararile lui, indiferent de ceea ce lasa in urma lui: amintiri dulci, regrete sau constiinta ireversibilului.
Este oare probabil ca de aceea multi dintre noi regretam nostalgic ca politetea a disparut din relatiile interumane, ne plangem tot mai des ca cei din jurul nostru nu ne apreciaza, ca ne instrainam si devenim mai indiferenti?
Ar fi de preferat ca toate aceste reprosuri sa se refere, in primul rand la propria persoana, la propria filozofie de viata.
Referitor la acestea, foarte bine a punctat umoristul P. Carare:
“Ne plangem toti,
Parca-i blestem,
Prieteni buni de ce n-avem?
Dar sa se-ntrebe fiecare
Pe el prieten cine-l are?”
Este obositor sa constatam ca in jurul nostru sunt atatea fizionomii incruntate si caractere fatarnice si sa auzim atatea scanciri insipide si vorbe de parada.
Poate ca ar fi intelept ca macar acum, la maturitate, sa incercam sa identificam realele cauze ale propriilor nemultumiri si sa constientizam adevarul evident chiar daca duritatea lui ne poate inspaimanta; doar de noi depinde cum se deruleaza scenele existentiale in care noi suntem atat autorii scenariului cat si protagonistii.
Uneori, ne dam seama prea tarziu ca scenariul propriei vieti ar fi de preferat sa fie unul “cu actiune”, cu deschidere larga spre lumea din jur, cu generozitate si filantropie fata de cei mai tristi ca noi, toate acestea insumate definind chintesenta noastra umana.
Indiferent de trairile ce le avem, fie ca suntem in clipe de suprema fericire, fie ca suntem in clipe de incertitudine, este bine sa constientizam ca ceea ce conteaza este calitatea de a fi si de a ramane OM, OMENIA fiind una dintre virtutile de capatai ce deosebeste individul dintr-o colectivitate si ii confera calitatea de a fi unic, deosebit, irepetabil, superior.
Capacitatea de a discerne intre minciuna si adevar, calitatea de empatie, sustinerea ideii de Adevar si de Bine, comunicarea pozitiva, atentia reciproca, sustinerea celor din jur, ne ajuta sa nu ne ratacim in tumultul problemelor existentiale si sa nu fim macinati de invidie, rautate, indiferenta, egoism.
Este placut sa vedem in jur fete zambitoare, priviri incurajatoare si binevoitoare, ne dorim ca oamenii sa ne respecte, sa ne iubeasca, sa fie onesti si corecti in relatiile cu noi, ne place ca cei din jurul nostru sa ne sustina si sa ne ofere dezinteresati povete intelepte si sincere; sunt dorinte posibile, insa pentru a le concretiza este suficient ca noi, mai intai, sa fim exact asa cum ne dorim sa fie ceilalti cu noi.
Calitatea vietii pe care o traim, depinde doar de noi, responsabilitatea si capacitatea de a face lumea mai buna, este doar in mainile noastre, trebuie doar sa deprindem arta de a ne trai frumos si deplin viata.
La final, va prezentam 7 pasi pentru a ne apropia de ceea ce se cheama Om, Omenie si Acceptarea celorlalti asa cum sunt:
- Increderea in sine este primul pas catre intelepciune.
- Omul intelept accepta critica cu demnitate si bunavointa, ca pe o sugestie.
- Intelepciunea inseamna arta de a nu repeta una si aceeasi greseala.
- A gresi este omeneste, a insista in greseli este dementa.
- Pentru cel ce vrea sa realizeze ceva, exista scopuri, iar pentru cel ce nu vrea, exista doar motive.
- Priviti orice obstacol ca o posibilitate de a destepta in sine potentialul ascuns.
- Spre scopuri duc eforturile, nu doar dorintele
Subiecte asemanatoare si multe altele, se dezbat si se invata urmand cursurile noastre. Alege-l din “Calendarul cursurilor” pe cel care ti se potriveste mai bine.
