fbpx

Indiferent de imprejurare, nu trebuie sa uitam ca fiecare particica a corpului nostru ”vorbeste”: pozitia mainilor sau a picioarelor, postura, mersul, contractia imperceptibila a muschilor faciali, miscarile oculare, directia in care privim, etc. Fiecare gest este in masura sa ne comunice ceva despre cel pe care-l avem in fata.

Importanta comunicarii non verbale

Ni se intampla adeseori ca vazand o persoana, aceasta sa ne devina imediat simpatica…sau antipatica. Si asta fara ca macar sa deschida gura. Dintr-o singura privire intelegem daca este in posesia unui ”acel ceva” care sa ne convinga…sau nu.

Acesta este efectul ”prima impresie”

Este interesant cum prima impresie, in mod exclusiv, se bazeaza pe comunicarea non verbala. Nu exista fraze miraculoase prin care sa reusim sa impresionam si sa atragem atentia semenilor nostri. Atata timp cat limbajul trupului ne trimite mesaje eronate, rezultatul comunicarii va fi opusul celui asteptat.

Prima impresie, asemeni unui polaroid, este in masura sa surprinda cele mai importante elemente caracteristice ale unei persoane. Aceasta ”judecata” poate fi formulata influentati fiind de imbracaminte, de aspectul fizic, de mimica fetei, de postura sau de atitudine.

Controlul limbajului non verbal la un interviu

Poate ca ati fost pusi in situatia sa fiti respinsi de catre angajatori, inca de la etapa interviului. Si in ciuda unui CV impresionant, in ciuda look-ului ”ca la carte”, in ciuda experientei si pregatirii voastre, cu dezamagire, ati constatat ca nu ati adunat suficiente puncte.

Ce s-a intamplat de fapt?

Gesticuland excesiv, coborand privirea, atingandu-va in mod repetat fata sau parul, adoptand o postura ”labartata” pe scaun sau poate una prea ”ingramadita”, nu ati facut altceva decat sa-i transmiteti intervievatorului nesiguranta voastra, anxietatea, temerile. I-ati comunicat de fapt ca la locul de munca nu sunteti capabili sa faceti fata unor situatii de stres.

Potrivit studiilor, peste 70% dintre angajatori admit ca sunt placut impresionati de candidatii care in timpul interviului exprima ca sunt in largul lor si siguri pe ei. Cum sa va aratati astfel, cu toate emotiile care pun stapanire pe fiecare particica a corpului vostru?

Fiti spontani

Nu este bine si nici util pentru voi sa infatisati o masca, ceea ce nu sunteti de fapt. Spontaneitatea nu trebuie compromisa nici chiar cand sunteti altfel decat ceea ce vreti sa aratati. Daca vreti sa dati impresia ca intr-adevar sunteti siguri pe voi, faceti eforturi si fiti astfel. Totul depinde de forta voastra interioara, de echilibru, de increderea de sine, de capacitatea de acceptare a realitatii si de a fi persoane pozitive.

Fiti atenti la salut

Primul contact este deosebit de important, prin urmare, dati atentie salutului. Este recomandata o strangere de mana ferma, preferabil fara ca mana sa fie transpirata de emotii. Conform etichetei, trebuie sa lasati ca persoana ce urmeaza sa va intervieveze sa fie cea care va intinde mana.

Controlati-va limbajul corpului

Relaxati-va, miscati-va calm, evitati sa gesticulati prea mult, sa va jucati cu parul ori sa va tineti mainile in buzunar. Toate sunt semnale care exprima nesiguranta, agitatie, disconfort. Nici nu dati din cap excesiv, lasand impresia ca sunteti cu graba, nerabdatori sa ajungeti in alta parte.

Atentie la mimica si priviri

Afisati un suras discret si mentineti un contact vizual natural cu persoana care va ia inteviul, fara insa sa para ca o fixati intr-un mod hipnotic. Este un truc prin care ii veti arata ca sunteti atenti la dialogul purtat si interesati de job-ul pentru care candidati.

Acest text nu poate fi copiat!