“Cate as avea de zis, dar ma impiedica orgoliul!”
Orgoliu? Mandrie? Demnitate?
Acesti trei termeni sunt adesea confundati intre ei, intelesul fiecaruia insa fiind diferit. Sunt trei aspecte diferite si nu tine doar de nuanta. Chiar daca delimitarea dintre ele se face de la persoana la persoana, exista, ca in cazul oricarui aspect psihic, cateva repere.
Fiecare dintre noi, probabil inevitabil, ne-am lovit in viata de momente in care am fost deranjati de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru ca pe acela il vedem mai bine, acela ne raneste sau ne deranjeaza. In fiecare dintre noi, insa, exista o doza de orgoliu, de care ne dam seama mai putin, aceasta dezvoltandu-se ca raspuns la orgoliul altora sau care ii afecteaza pe ceilalti si ii determina sa ne raspunda cu aceeasi moneda. Intrebarea “este orgoliul un lucru bun sau rau?”, ma provoaca sa raspund cu alte doua intrebari:“in ce masura devine orgoliul un lucru rau?” si “ce facem cu orgoliul nostru si cum raspundem la orgoliul celor din jurul nostru?”
O anumita cantitate de orgoliu este necesara ego-ului nostru, insa, daca masura acestuia creste si ne influenteaza mai mult decat este necesar, in sensul ca ne face rau, la un moment dat se intoarce impotriva noastra.
Haideti sa intelegem ce reprezinta aceste trairi: orgoliul pe de o parte, mandria si demnitatea de cealalta parte. Dar ca sa intelegem substratul lor, apelam la DEX.
“Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta trufie.”
sau
“Orgoliu = Opinie foarte avantajoasa, de cele mai multe ori exagerata, asupra valorii sau importantei personale, care depaseste aprecierile”.
“Mandrie = Sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie; ceea ce produce multumire, satisfactie, placere, bucurie; sentiment de demnitate, de incredere in calitatile proprii. Ceea ce constituie prilej de lauda, de fala, de multumire.”
“Demn = Vrednic (de…); Capabil, destoinic; Care impune respect; respectabil; rezervat, sobru.”
Considerand necesara distinctia dintre mandrie si orgoliu, am ales o buna explicatie, in opinia noastra, printr-un citat din opera “Mandrie si prejudecata” de Jane Austen:
“Orgoliul si mandria sunt lucruri diferite, desi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoana poate fi mandra, fara sa aiba pic de orgoliu.
Mandria se raporteaza mai degraba la propria parere de sine, in vreme ce orgoliul este legat de modul in care am vrea sa fim vazuti de ceilalti”.
Facand o simpla analogie a cuvintelor, pe de o parte, demnitatea se leaga foarte mult de sentimentul onoarei; un om demn inspira respect. Demnitatea tine de fire, de felul in care actionezi si reactionezi, de felul in care stii sau nu sa fii consecvent in principii si atitudine. Fiecare decide pentru sine ce este demn si ce nu, dar o limita exista. Demnitatea inseamna respect, atat respect pentru sine cat si respect pentru cei din jurul tau, fara ca aceasta sa reprezinte inflexibilitate. Inseamna doar ca, atata timp cat crezi in ceva, sa fii consecvent in practicarea acelei idei.
Pe de alta parte, putem presupune ca mandria este o constientizare a propriilor valori, o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor, toate acestea ajutandu-ne sa ne pastram demnitatea in fata celorlalti, sa nu ne consideram inferiori si sa dobandim incredere in noi. Mandria este o oarecare extindere a demnitatii.
De cealalta parte insa, atunci cand raportandu-ne la ceilalti ne consideram mai buni, mai valorosi si oarecum superiori, devenim orgoliosi, uitand ca suntem diferiti, ca nimeni nu este perfect si ca toti avem capacitatea de a deveni mai buni.
Din dorinta de a te pozitiona in mod favorabil in raport cu ceilalti pentru a te simti mai bine si pentru a-ti satisfice ego-ul, se naste orgoliul. Chiar daca par a avea o foarte mare incredere in sine si o foarte buna parere despre ei, oamenii orgoliosi, de fapt, ascund de multe ori neincrederea, frica, aceasta aparenta incredere fiind impusa in mod artificial cu ajutorul mentalului, nefiind izvorata din interior.
Un om impacat cu el insusi, care isi asuma sentimentele pozitive si negative, care isi constientizeaza calitatile si defectele, nu mai are nevoie de aceasta lupta, de dorinta de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora ca este mai bun, ca are dreptate, ca rationeaza corect. Datorita faptului ca orgoliul tine mai mult de sfera rationalului, mentalului, presupunand o anihilare a sentimentelor, toate acestea conduc catre perceptia ca sentimentele te fac mai slab, mai vulnerabil, iar ratiunea si orgoliul mai puternic.
Cum putem recunoaste un om orgolios? Cum si cand intelegem ca noi insine suntem dominati de orgoliu?
In raport cu ceilalti, un om orgolios considera ca are intotdeauna dreptate, nu accepta alte puncte de vedere, nu incearca sa-i inteleaga pe cei din jurul sau si isi asculta interlocutorii doar pentru a gasi motive de a-i contrazice. Caracteristicile de baza ale omului orgolios sunt acelea de a nu-si recunoaste greselile, de a transfera intotdeauna vina catre ceilalti, iar daca totusi i se demonstreaza ca el a gresit, fie nu recunoaste, fie minimalizeaza greseala ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta, gasind conjuncturi externe care au determinat acea situatie, deoarece vina nu poate fi a lui, ratiunea sa nu poate gresi.
Cel orgolios nu poate cere iertare deoarece considera ca recunoscandu-si greseala pierde din putere, acesta nu lasa frau liber sentimentelor, lupta impotriva lor din teama de a gresi, se conduce numai dupa ratiune.
Cel orgolios nu foloseste “cuvinte magice” cu care ar putea obtine ce vrea; crede ca nu trebuie sa se coboare intr-atat de mult incat sa spuna: te rog.
Un om orgolios este egoist si invidios, putand fi foarte suspicios, parandu-i-se ca ceilalti au ceva cu el si comploteaza impotriva lui.
Echilibrul?
Putem oarecum concluziona prin a afirma ca daca demnitatea si mandria pot fi educative, acestea putand influenta mai mult sau mai putin propria ta fire, in functie de ceea ce doresti si crezi ca este bine, demn, normal sau anormal, despre orgoliu nu se poate spune chiar acelasi lucru, deoarece acesta se bazeaza, in cea mai mare parte, pe parerile celorlalti sau pe ceea ce tu crezi ca gandesc ceilalti, personalitatea bazata doar pe ideile altora nefiind cu adevarat o personalitate, ci doar o aparenta, o imitatie.
Cantitatea de orgoliu pe care toti o avem, fie ca ne dam seama, fie ca nu, poate lua nastere ca o reactie la orgoliul altora, insa se poate diminua prin iubire si daruire.
Daca, pe de o parte, demnitatea este necesara fiecaruia dintre noi, invatandu-ne sa ne respectam pe noi insine, sa ii respectam pe ceilalti, sa avem o anumita conduita, un anume stil de viata in deplina armonie cu ceilalti, daca, pe de alta parte, mandria cere ceva mai multa atentie deoarece impune o oarecare superioritate, de cealalta parte, orgoliul nu este absolut necesar, insa un echilibru intre cele trei aspecte ar putea fi daca nu o solutie magica, cel putin un instrument util pentru maturizare.
Haideti sa tragem o linie a celor dezbatute in randurile de mai sus, alegand pe viitor, poate, sa fim mai demni si mai mandri si mai putin orgoliosi. Subiecte asemanatoare si multe altele, se dezbat si se invata urmand cursurile noastre, alegand din “Calendarul cursurilor” cel care ti se potriveste mai bine.
