În cazul în care urmărești accesarea unei finanțări nerambursabile pentru un Start-up, cea mai mare provocare a etapei de pregătire va fi înființarea societății comerciale la Oficiul Registrului Comerțului.
Trebuie să ții cont de forma de organizare agreată de Programul de finanțare pe care îl urmărești și îți voi da doar două exemple:
- Programul Național de Dezvoltare Regională este singurul Program major care acceptă depunerea proiectelor de către PFA-uri, Întreprinderi Individuale sau Întreprinderi Familiale.
- Programul pentru Întreprinzători Debutanți este rezervat strict pentru SRL-D-uri.
Nu voi aminti în acest articol etapele și documentele necesare înregistrării unei societăți comerciale la ORC, însă mă voi opri asupra Actului constitutiv.
Este important să te hotărăști asupra activităților pe care societatea urmează să le desfășoare imediat după înregistrarea la Registrul Comerțului, sau pe care anticipezi că le va desfășura în viitorul apropiat.
Înregistrarea mai multor activități în Actul Constitutiv este gratuită în etapa de înființare a societății comerciale, însă vei fi nevoit să achiți o taxă fixă pentru fiecare cod CAEN adăugat ulterior. Prin urmare, hotărăște-te asupra activităților ce urmează a fi desfășurate.
În cele ce urmează voi atașa două Acte constitutive:
- un act constitutiv disponibil ca model pe site-ul Oficiul Registrului Comerțului care, evident, este cea mai bună soluție dacă vrei să înregistrezi o societate comercială.
- un act constitutiv folosit de mine în ultimii ani la înregistrarea societății mele, sau pentru clienții cărora le-am scris proiecte pentru atragerea diverselor finanțări.
Mai mult, am păstrat în actul constitutiv folosit de mine activitățile economice pe care trebuie să le ai înregistrate în cazul în care societatea va oferi consultanță.
Modelul de act constitutiv se regăsește pe CD-ul „Accesarea fondurilor europene în perioada 2014 – 2020” pe care îl distribui gratuit în cadrul cursurilor de formare profesională organizate de Macro Training în București sau Cluj Napoca.