fbpx
Calculul salariilor intr-un proiect cu finantare nerambursabila

Calculul salariilor intr-un proiect cu finantare nerambursabila

Calculul salariilor intr-un proiect finantat din fonduri nerambursabile reprezinta o piesa esentiala a planului de afaceri.

Pentru realizarea prognozei economice se vor lua in calcul atat salariatii existenti ai societatii, dar si noile locuri de munca pe care intreprinderea vrea sa le creeze.

In articolul acesta vei afla pasii necesari realizarii prognozei salariilor intr-un proiect cu finantare nerambursabila si vei putea descarca o aplicatie in care poti estima cheltuielile de personal ale societatii.

Estimarea salariilor intr-un proiect finantat din fonduri nerambursabile se refera la doua planuri:

  •  salariatii existenti ai societatii
  • noile locuri de munca ce vor fi create prin implementarea proiectului

Mai jos sunt explicate cele doua componente ale prognozei economice a cheltuielilor cu salariile.

Atunci cand societatea are istoric si angajati, prognoza economica se va realiza urmand urmatorii pasi:

  • analiza registrului de salariati ai societatii si extragerea informatiilor privind:
    • salariul brut de incadrare
    • codul COR al ocupatiei
    • durata contractului
    • timpul de munca
  • atunci cand pregatesti un plan de afaceri pentru o finantare nerambursabila, nu poti estima reduceri ale numarului de locuri de munca existente in societate, acesta fiind un cirteriu esential in acordarea finantarii. Prin urmare, trebuie sa pastrezi numarul existent la momentul realizarii analizei.

Pentru noile locuri de munca, va trebui sa corelezi numarul suplimentar de angajati cu capacitatea de productie noua, rezultata din implementarea proiectului. 

Va trebui sa colectezi urmatoarele informatii:

  • numarul de posturi nou create. Acestea trebuie sa fie pentru o perioada nedeterminata, cu norma intreaga si mentinute cel putin pe perioada de implementare.
  • codul COR al noilor posturi. Acest lucru trebuie mentionat in planul de afaceri.
  • fisa postului, iar un sumar al atributiilor va trebui prezentat in planul de afaceri.
  • Salariul de incadrare brut nu poate fi mai mic decat salariul minim pe economie care, la data acestui articol, este de 1.250 de lei.

Pentru a realiza o prognoza economica a activitatii, va trebui sa prezinti insumat atat locurile de munca existente, ce vor fi pastrate, dar si noile locuri de munca ce vor fi create prin implementarea proiectului. 

Descarca aplicatia si calculeaza salariile

Fonduri nerambursabile pentru afaceri non-agricole in spatiul rural

Fonduri nerambursabile pentru afaceri non-agricole in spatiul rural

La finalul lunii Iulie 2016, AFIR va lansa a doua sesiune de depunere a proiectelor in cadrul submasurii 6.2 – Srijin pentru infiintarea activitatilor non-agricole in spatiul rural.

Finantarea nu este conditionata de un aport personal, orice cheltuiala necesara demararii si dezvoltarii afacerii este eligibila, iar cei mai multi bani sunt primiti sub forma de avans.

Mai precis, AFIR acorda fonduri in suma de:

  • 50.000 de euro pentru activitati de servicii demarate in spatiul rural
  • 70.000 de euro pentru activitati medicale, veterinare, agro-turistice sau de productie.

Nu exista sume intermediare, dar nici finantari sub aceste valori!

Cu alte cuvinte, chiar daca planul tau de afaceri are nevoie de mai putini bani pentru a fi implementat, vei primi fie 50.000 de euro, fie 70.000 de euro.

Cum se acorda finantarea?

Nu este nevoie de cofinantare din partea solicitantului, iar ajutorul se acorda in felul urmator:

Daca iti propui o activitate de productie, ajutorul de 70.000 de euro va fi platit in felul urmator:

  • Avans de 70%, reprezentand 49.000 de euro la momentul semnarii contractului de finantare
  • Diferenta de 30%, reprezentand 21.000 de euro, atunci cand demonstrezi ca ai implementat corect planul de afaceri.

Daca iti propui o activitate de prestari servicii, ajutorul de 50.000 de euro va fi platit in felul urmator:

  • Avans de 70%, reprezentand 35.000 de euro la momentul semnarii contractului de finantare
  • Diferenta de 30%, reprezentand 15.000 de euro, atunci cand demonstrezi ca ai implementat corect planul de afaceri.

 

Ce tipuri de afaceri se pot finanta?

Inainte de a citi despre conditiile de accesare, iata mai jos cateva idei de afaceri care au primit finantare in sesiunea de anul trecut. Lista completa poate fi consultata pe www.afir.info, in sectiunea Rapoarte și Liste >> Rapoarte de selecţie.

Exemple de proiecte castigatoare

Dupa cum ai putut observa, proiectele sunt din domenii diferite, din localitati diferite si au punctaje de peste 25 de puncte. De fapt, acesta este punctajul minim care a asigurat accesul la finantare anul trecut.

Cat este de usor sa obtii 25 de puncte?

Obtinerea celor 25 de puncte nu garanteaza obtinerea finantarii. Acest punctaj a fost valabil in sesiunea din anul 2015, iar anul acesta oricine va depune proiect va urmari sa obtina un punctaj cat mai mare.

Iata cum se puncteaza proiectele:

punctaj masura 6.2

Interpretarea punctajului:

La primul criteriu sunt punctate intreprinderile (SRL sau PFA sunt cele mai des intalnite forme de organizare) care au avut activitate agricola in perioada anterioara pentru cel putin 12 luni.

Poti obtine punctaj la criteriul 2 in functie de activitatea pe care o vei desfasura in cazul in care proiectul va fi aprobat. Atentie! Nu vei primi finantare pentru o activitate existenta, ci doar pentru una noua.

Pentru a verifica punctajul obtinut la acest criteriu, descarca lista activitatilor eligibile si verifica daca activitatea pe care vrei sa o desfasori este incadrata intr-un sector cu potential de crestere (ultima coloana din tabel). Toate activitatile sunt permise, insa vei primi punctaj suplimentar doar pentru cele cu potential de crestere.

Pentru a primi punctaj in cadrul criteriului 3, trebuie sa verifici potentialul turistic al zonei in care vei realiza proiectul. La acest criteriu sunt punctate doar proiectele realizate in domeniul turistic.

Pentru a verifica potentialul turistic, descarca urmatoarele documente:

Criteriul 4 se refera la angajamentul pe care il vei lua in mod voluntar de a obtine venituri de 35% sau 40% din valoarea primei transe pe care o vei incasa. 

Ca o concluzie, in cazul in care iti propui sa realizezi o activitate de productie si esti dispus sa declari venituri de cel putin 40% din valoarea primei transe incasate, atunci vei putea miza pe 65 de puncte in cadrul selectiei, ceea ce ti-ar atrage sanse de finantare ridicate.

Cine poate beneficia de fonduri nerambursabile 

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Masura 6.2 sunt:

  • Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole (autorizati cu statut minim de PFA)
  • Micro-intreprinderi si intreprinderi mici existente din spatiul rural, care isi propun activitati neagricole pe care nu le-au mai efectuat pana la data aplicarii pentru sprijin;
  • Micro-intreprinderi si intreprinderi mici noi, infiintate in anul depunerii aplicatiei de finantare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfasurat activitati pana in momentul depunerii acesteia (start-ups).

O societate trebuie sa aiba sediul social si eventualele puncte de lucru inregistrate in mediul rural. Exceptia este solicitantul care desfasoara activitati agricole, iar punctele de lucru pot fi amplasate si in spatiul urban.

Alte angajamente: 

  • Implementarea Planului de Afaceri trebuie sa inceapa in termen de cel mult 9 luni de la data deciziei de acordare a sprijinului.
  • inaintea solicitarii celei de-a doua transe de plata, solicitantul face dovada desfasurarii activitatilor comerciale prin productia comercializata sau prin activitatile prestate, in procent de minimum 30% din valoarea primei transe de plata.
  • Perioada de implementare a proiectului este de maximum 5 ani de la incheierea Contractului de Finantare si include implementarea Planului de Afaceri, controlul implementarii precum si plata ultimei transe.

Atentie! 

Fiecare solicitant isi va stabili cel mult 5 obiective, carora le va atribui un grad de importanta de cel putin 20% pentru fiecare, dar fara ca suma lor sa depaseasca 100%.

Daca dupa primirea primei transe se constata neindeplinirea obiectivelor prevazute in Planul de Afaceri, AFIR va proceda la recuperarea sprijinului acordat, proportional cu obiectivele nerealizate propuse in Planul de Afaceri si nu va mai fi platita a doua transa.

Cheltuieli eligibile:

Toate cheltuielile propuse in Planul de afaceri, inclusiv capitalul de lucru si capitalizarea intreprinderii si activitatile relevante pentru implementarea corecta a Planului de afaceri aprobat, pot fi eligibile, indiferent de natura acestora.

Fonduri nerambursabile pentru antreprenori

startup-business-concept

Guvernul a aprobat în şedinţa din 2 Iunie 2016 memorandumul privind susţinerea a patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor.

Sesiunile de depunere a proiectelor pentru aceste 4 programe sunt estimate a fi lansate în perioada 21 – 30 iunie 2016.

Programele de finanțare sunt:

Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

  • Bugetul alocat pentru anul 2016 este de aproximativ 21 milioane de lei.
  • În anul acesta, 156 de societăți vor primi finanțare.
  • Ajutorul financiar nerambursabil este de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 135.000 de lei.

Mai multe detalii aici

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri SRL-D

  • Bugetul alocat pentru anul 2016 este de aproape 23 milioane de lei.
  • În anul acesta, peste 500 de societăți vor primi finanțare.
  • Ajutorul financiar nerambursabil este de 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 10.000 de euro.

Mai multe detalii aici.

Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii

  • Bugetul alocat pentru anul 2016 este de 500.000 de lei.
  • În anul acesta, 10 societăți vor primi finanțare.
  • Ajutorul financiar nerambursabil este de 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar nu mai mult de 50.000 de lei.

Mai multe detalii aici.

Programul pentru organizarea Târgurilor IMM-urilor

  • Bugetul alocat pentru anul 2016 este de 3 milioane de lei.
  • În anul acesta, 600 de societăți vor primi finanțare.
  • Se acordă sprijin pentru pentru decontarea cheltuielilor IMM aferente participării la târg.

Finantare nerambursabila pentru intreprinzatori debutanti

Academia de finantare
Finanțare pentru întreprinzători debutanți

Programul pentru SRL-D

În curând

Grila de punctaj

Estimează punctajul pentru proiectul tău

Cheltuieli eligibile

Verifică ce investiție poți realiza

Ești întreprinzător debutant? Poți primi 10.000 de euro nerambursabili în 2016

Programul pentru sprijinirea întreprinzătorilor debutanți SRL-D este programat să înceapă în curând, iar banii alocați vor putea fi folosiți pentru inițierea și dezvoltarea unor afaceri debutante, deținute de antreprenori aflați la prima societate înregistrată la Registrul Comerțului.

Conform procedurii de implementare publicată pe site-ul www.aippimm.ro, bugetul pentru anul 2016 alocat susținerii întreprinderilor debutante este de 22.700.000 de lei, ceea ce ar permite finanțarea unui număr de aproximativ 501 beneficiari, cu aproximativ 100 mai puțini decât în anul 2015.

Ce este întreprinzătorul debutant în afaceri?

Ești debutant în afaceri dacă, până la acest moment, nu ai fost asociat sau administrator într-o altă întreprindere înregistrată în România sau în Spațiul Economic European.

Dacă ai desfășurat, până în prezent, activități economice ca PFA sau Întreprindere Individuală esti eligibil pentru această linie de finanțare.

Ce condiții trebuie să îndeplinesc pentru a primi finanțarea?

Trebuie să îndeplinești toate aceste condiții:

* să înregistrezi la Registrul Comerțului o societate comercială cu răspundere limitată-debutant, așa numita SRL – D.
* poți fi asociat unic, sau te poți asocia cu alți 4 prieteni, însă, în acest caz, niciunul nu trebuie să fi fost asociat sau acționar într-un alt SRL înainte de acest moment.
* poți înregistra cel mult 5 grupe de activitate dintre cele considerate eligibile. Cu puține excepții, toate activitățile economice prevăzute în CAEN sunt permise.
* nu ai mai primit, până la această dată, un ajutor nerambursabil pentru debutul în afaceri. 

Câti bani pot primi?

Dacă planul tău de afaceri va fi selectat, vei primi cel mult 10.000 de euro, reprezentand maxim 50% din valoarea eligibilă a proiectului. Prin urmare, va trebui sa contribui cu o sumă cel puțin egală din fonduri proprii sau credite bancare.

Ce pot include în cadrul planului de afaceri?

Mai jos sunt prezentate principalele categorii de cheltuieli, așa cum sunt enumerate în Ghidul Solicitantului:

Active corporale:

  • achiziția de terenuri
  • realizarea unor construcții
  • achiziția unor spații în care iți vei desfășura activitatea
  • achiziția de mobilier pentru dotarea spațiilor achiziționate, construite sau aflate în folosința întreprinderii la momentul depunerii proiectului
  • achiziția de echiopamente tehnologice, mașini și instalații de lucru
  • mijloace de transport marfă, atât timp cât sunt folosite pentru activitatea proprie și nu pentru transport marfa în contul terților
  • achiziția unor echipamente de încălzire sau climatizare

Active necorporale:

  • brevete de invenție, achizitia unei francize, licențe, software
  • realizarea unui site cu cel mult 10.000 de lei, doar dacă întreprinderea nu are deja un site de prezentare

Activele corporale și cele necorporale trebuie să reprezinte cel puțin 40% din bugetul proiectului, altfel nu vei putea obține sprijin financiar pentru proiectul tău.

Poți folosi diferența pentru a acoperi și alte costuri de operare:

  • achiziția de materii prime sau mărfuri, materiale consumabile
  • costuri administrative
  • participarea la cursuri de formare profesională
  • plata unor servicii externe, cum ar fi contabilitatea sau consultanță pentru întocmirea proiectului
  • plata utilităților
  • plata chiriilor
  • comisionul aferent garanției oferite de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri – FNGCIMM

Consultanța nu poate depăși 4% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Ce alte conditii trebuie sa indeplinesc?

  • Dacă dorești să realizezi construcții, atunci trebuie să deții terenul în proprietate.
  • Dacă dorești să achiziționezi echipanente, terenul și clădirea pot fi deținute și în închiriere, sau concesiune pentru o perioadă de cel puțin 5 ani. 
  • Trebuie să păstrezi investiția cel puțin 3 ani de zile de la finalizarea proiectului. Nu vei putea vinde activele cumpărate mai devreme de acest termen.

În cadrul Programului se finanțează implementarea planurilor de afaceri în ordinea punctajului și în limita bugetului programului, care au obtinut cel puțin 60 de puncte dintr-un maxim de 100 de puncte.

Nu scăpa din vedere faptul că finanțarea proiectelor se face în ordinea descrescătoare a punctajelor obținute. Prin urmare, te sfatuiesc să încerci să obții un punctaj cât mai mare pentru a-ți spori șansele.

Documente necesare pentru înscrierea în program:

Înscrierea în program se face electronic prin transmiterea (încărcarea în platforma aippimm.ro) a următoarelor documente:

  • Certificat de înmatriculare al SRL-D
  • Copie Cărții de Identitate
  • Cererea de finanțare
  • Situațiile financiare
    • Pentru firmele înființate în anii anteriori, care au avut activitate economică: Bilanţ contabil, contul de profit şi pierdere, date informative, anexe, balanţa de verificare.
    • Pentru firmele înființate în anii anteriori, care nu au avut activitate economică: Declarația de inactivitate la data de 31.12.2015, dacă este cazul.
    • Pentru firmele înființate în cursul anului 2016: Ultima balanță de verificare.
  • Declarație pe proprie răspundere privind lipsa datoriilor la stat.
  • Documentul care să ateste parcurgerea unui curs de antreprenoriat, dacă este cazul
  • Documentul care să ateste că asociatul / administratorul societății a fost șomer (înregistrat la ANOFM) sau absolvent în anul anterior depunerii cererii de finanțare și/sau în anul înființării societății
  • Certificat constatator emis de Registrul Comerțului.

Programul va fi deschis pentru 15 zile calendaristice.

La data semnării contractului de finanțare, solicitanții au obligaţia să depună:

  • certificatele de atestare fiscală privind lipsa datoriilor la stat;
  • originalul certificatului constatator încărcat on-line. 
  • originalul Cererii tip de acord de principiu pentru finanţare, încărcată on-line.

Contractul de finanțare trebuie semnat în termen de:

  • 5 zile calendaristice de la data primirii a notificării privind acordul de principiu pentru finanţare – în cazul în care cofinanțarea este asigurată din surse proprii
  • 30 de zile calendaristice de la data primirii notificării privind acordul de principiu pentru finanțare – în cazul în care cofinanțarea este asigurată din credite bancare

În maxim 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului, dar nu mai târziu de  28 aprilie 2017, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia de decont. Cheltuielile eligibile pentru care se vor aloca fonduri din cadrul Programului vor fi  certificate prin vizită la faţa locului.

Realizarea prognozei veniturilor într-un proiect

Spreadsheet-analysis
In cadrul proiectelor finantate din fonduri europene si nationale, care sunt deja lansate, sau vor fi lansate in perioada urmatoare,  o componenta importanta a planului de afaceri este prognoza veniturilor.

Înainte de toate, va trebui să determini veniturile generate de afacerea pe care o analizezi. În articolul de mai jos o să analizăm modalitatea în care poți realiza o prognoză pentru o perioadă de 5 ani. La final, poți descărca un soft / excel cu ajutorul căruia poți estima veniturile în cadrul propriului tău proiect.

Ipotezele pe care le vom analiza sunt:

  1. Sursa veniturilor
  2. Capacitatea de producție teoretică
  3. Coeficientul de utilizare a capacității teoretice
  4. Capacitatea de producție efectivă
  5. Sezonalitatea afacerii
  6. Indicii de creștere ai afacerii

 

Sursa veniturilor

 În cadrul proiectului va trebui să estimezi care sunt veniturile generate de către afacere. Cu alte cuvinte, care sunt produsele pe care societatea le va obține ca urmare a realizării investiției?

Capacitatea de producție teoretică

Capacitatea de producție teoretică este estimată în funcție de specificațiile tehnice ale fluxului tehnologic ce va fi achiziționat. Principala sursă de informații pentru a estima capacitatea teoretică de producție  este dată de specificațiile tehnice ale utilajelor (oferta tehnică). În completarea acestor date, poți solicita informații suplimentare din partea inginerului tehnolog care a proiectat fluxul tehnologic.

Coeficientul de utilizare a capacității teoretice

Chiar dacă la pasul anterior ai estimat capactiatea de producție teoretică, trebuie ținut cont de faptul că o afacere, în condiții normale de piață, nu va utiliza niciodată 100% fluxul tehnologic.

Capacitatea maximă de producție va fi utilizată într-un procent dat de mai multe variabile:

  • Cota de piață deținută. Cu alte cuvinte, o societate nu va produce mai mult decât capacitatea de vânzare, decât dacă va anticipa o cerere mai mare într-o altă perioadă a anului
  • Specializarea personalului. Dacă vei realiza o producție nouă, cu utilaje noi și vei angaja personal suplimentar, va exista o perioadă în care se va realiza instruirea noilor angajați, iar producția va fi la un nivel inferior.
  • Ultima variabilă este de ordin practic și ține de specificul proiectelor finanțate din fonduri naționale. Atunci când vei prognoza o anumită creștere a cifrei de afaceri, va trebui să iei în calcul că poducția maximă de producție va fi atinsă în ultimul an de prognoză. Cu alte cuvinte, vei estima o cifră de afaceri mai mică în anul 1 de prognoză, care să îți ofere o marjă de creștere în cei 5 ani analizați.

Gradul de utilizare a capacității teoretice diferă în funcție de specificul activității. În orice caz, nu estima încă din anul 1 un coeficient mai mare de 80%.

Pe de altă parte, în cazul unei pensiuni turistice, acest grad de utilizare a capacității teoretice este numit grad de ocupare și nu este greșit să îl estimezi chiar la un nivel de 40%-60%, ținând cont de sezonalitate și potențialul turistic al zonei în care este amplasată structura de primire.

Sezonalitatea afacerii

Atunci când afacerea pentru care trebuie să realizezi prognoza este una sezonieră, va fi necesar să estimezi în ce perioadă vei avea vârfurile minime și maxime ale producției.

Sezonalitatea poate fi determinată de disponibilitatea doar în anumite perioade ale anului a materiei prime (anumite produse alimentare), sau de o cerere fluctuantă pentru produsele societății (spre exemplu, cererea pentru echipament de ski este ridicată în perioada iernii și aproape inexistentă pe durata verii).

Mai mult, în anumite condiții, sezonalitatea este determinată și de perioada în care participăm la târguri și expoziții (în cazul unor activități meșteșugărești, artizanale)

Indicii de creștere ai afacerii

Ciclul de viață al produsului se referă la durata medie de viață a unui produs: se face o analogie cu (produsele se nasc, se dezvoltă, ajung la maturitate și apoi îmbătrânesc); în funcție de perioada din viață în care se află produsul, sunt influențate și vânzările acestuia.

Atunci când estimezi indicii de creștere ai afacerii în anii următori, trebuie să ai grijă de coeficientul de utilizare a capacității teoretice. În ultimul an de prognoză nu poți avea o producție mai mare decât capacitatea maximă a fluxului tehnologic.

Pentru un produs aflat în faza inițială, indicii de creștere pe care îi poți lua în calcul pot fi mai mari. Ei scad cu cât produsul se află într-o fază mai înaintată.

Poți descărca mai jos excelul care îți permite să estimezi veniturile înregistrate de societate pe o perioadă de 5 ani de zile.

Descarcă programul pentru estimarea veniturilor

 

Programul este o parte a softului complet utilizat pentru scrierea proiectelor finanțate din fonduri europene și naționale. În situația în care vrei să primești softul complet, te poți înscrie la cursul practic pentru scrierea proiectelor în București sau Cluj Napoca.

Idei de afaceri: Fonduri europene pentru un centru de inchiriat biciclete

centru inchiriat biciclete

Ideea de afaceri:      

Dacă locuiești în spațiul rural, nu este obligatoriu să accesezi fonduri europene doar pentru agricultură. Dacă ești pasionat de ciclism, sau identifici o oportunitate de afacere în pasiunea altor persoane pentru acest sport, atunci trebuie să știi că îți poți începe o afacere folosind o finanțare europeană nerambursabilă în procent de 100%.

O astfel de afacere se potrivește de minune în zonele rurale, cu potențial turistic ridicat, unde există structuri de cazare turistică, însă sunt prea puține opțiuni de petrecere a timpului liber.

Fiind o activitate recreativă, vârful afacerii va fi în perioada de week-end, a sărbătorilor legale, sau în perioada verii, atunci când este perioada concediilor.

Ne propunem să schițăm în cele ce urmează un mini-plan de afacere, pornind de la investiția necesară, veniturile estimate, dar și cheltuielile necesare funcționării afacerii în primul an.

Finanțarea 100% pentru această idee de afaceri este asigurată prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 6.2, destinată sprijinirii afacerilor non-agricole în spațiul rural. Astfel, poți primi 50.000 de euro pentru înființarea și exploatarea investiției într-o perioadă maximă de 5 ani. Poți folosi banii pentru achiziția bicicletelor, dar și pentru orice altă cheltuială identificată drept necesară în cadrul planului de afaceri. Poți folosi cei 50.000 de euro pentru acoperirea salariilor și a contribuțiilor sociale, pentru plata utilităților, a chiriei, dar și pentru achiziția de materiale, consumabile, etc.

Suma de 50.000 de euro se va aloca în două tranșe:

  • Tranșa 1, la semnarea contractului de finanțare este de 70%, respectiv 35.000 de euro.
  • Tranșa 2, la finalizarea proiectului, dar nu mai târziu de 5 ani, este de 30%, respectiv 15.000 de euro.

Investiția inițială, în situația în care ai închiriat un spațiu pentru derularea activității, va fi rezumată, în principal, la achiziția bicicletelor. O primă condiție pentru accesarea fondurilor nerambursabile este aceea că vei avea obligația de a cumpăra doar echipamente noi, prin urmare nu poți achiziționa biciclete second-hand.

În funcție de scopul în care vor fi folosite, te poți aștepta ca bicicletele pentru adulți să coste de la 1.000 de lei în sus.

Poți începe afacerea achiziționând un număr de 30 de biciclete pentru adulți și 15 biciclete pentru copii. Vom lua în calcul un preț mediu de 2.000 de lei pentru o bicicletă destinată adulților, și un preț de 1.000 de lei pentru o bicicletă destinată copiilor.

Prin urmare, investiția în biciclete te va costa 75.000 de lei.

În completarea bicicletelor, un centru de închiriere are nevoie de o trusă de scule pentru eventualitatea, destul de probabilă, a unor reparații periodice. Estimăm o investiție de 3.000 de lei.

Poți achiziționa, de asemenea, în cadrul submăsurii 6.2 echipamente IT și software. Poți achiziționa un laptop cu programele de operare, antivirus și editare text. În plus, poți achiziționa un soft dedicat gestionării comenzilor.

Defalcate, investiția în echipamente IT și software ar fi următoarea:

  • laptop – 2.500 lei
  • program antivirus – 500 lei
  • program editare text – 1.000 lei
  • soft pentru gestionarea clienților – 1.000 de lei

Cheltuielile de operare în primul an vor fi următoarele:

  • Reparații și întreținerea bicicletelor – 5.000 lei
  • Chirie pentru spațiu –  000 lei / lună, respectiv 12.000 lei / an
  • Abonament telefonie și internet – 150 lei / lună, respectiv 1.800 de lei / an
  • 2 angajați (mecanic întreținere și operator închiriere) – fond de salarii de 3.200 lei / lună, respectiv 38.400 lei / an.
  • Contabil – 400 de lei / lună, respectiv 4.800 lei / an.
  • Cheltuieli promovare: 500 lei / lună, respectiv 6.000 lei / an.
  • Utilități (electricitate, apă, încălzire): în medie 300 lei / lună, respectiv 3.600 de lei / an.

Investiție inițială: 83.000 lei

Total cheltuieli de operare în anul 1: 71.600 lei

Veniturile obținute din închirierea bicicletelor

Stabilirea tarifelor de închirierea se va face după o analiză a pieței și a concurenței zonale. În cazul în care concurența lipsește și nu îți poți estima în mod realist veniturile, poți lua în calcul o medie a unor centre orășănești.

În orice caz, tarifele de închiriere ar fi următoarele:

  • Închiriere 3 ore – 15 lei
  • Închiriere 1 zi   –  30  lei
  • Închiriere weekend –  60  lei

Pentru a obține venituri necesare acoperirii cheltuielilor de operare în anul 1, vei avea nevoie de un număr de aproximativ 2.300 de clienți / an, ceea ce înseamnă că fiecare bicicletă ar trebui închiriată timp de 60 de zile într-un an.

Pasul 1: Îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru depunerea proiectului

Principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinești sunt:

  • La momentul depunerii proiectului, trebuie să ai deja înregistrată o formă juridica a viitoarei afaceri, iar recomandarea noastră este să înființezi la Registrul Comerțului fie un SRL, fie un SRL-D. Avantajul celei de-a doua forme de organizare este acela că vei fi scutit de taxele privind înmatricularea societății. Mai mult, vei beneficia, indiferent de aprobarea sau respinderea proiectului, de scutirea de la plata contribuțiilor sociale datorate de angajator pentru primii 4 salariați.
  • Înregistrează în actul constitutiv codul CAEN 7721 – Activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv.
  • Sediul social ( dar și eventualele puncte de lucru) trebuie să fie înregistrate în spațiul rural.
  • Nu este condiție obligatorie pentru depunerea proiectului, dar te-ar ajuta să provii dintr-o familie de fermieri. În acest caz, vei primi un punctaj suplimentar, iar șansele ca proiectul tău să fie aprobat sporesc.

Pasul 2: Alegerea unui consultant

Depunerea proiectului în cadrul submăsurii 6.2 nu este dificilă și vei putea pregăti proiectul fără ajutorul unui consultant.

Dacă totuși vrei să colaborezi cu un consultant, fii atent la următoarele aspecte:

  • solicită-i să-ți prezinte un portofoliu de proiecte scrise și aprobate, care să-i dovedească experiența
  • discută contractul de consultanță și află care este avansul perceput, dar și care este comisionul de succes pe care îl vei plăti dacă proiectul va fi selectat.
  • Dacă ai semnat un contract de consultanță, nu înseamnă că ai scăpat de griji. Chiar și atunci când colaborezi cu un consultant sunt anumite lucruri care vor cădea în sarcina ta: obținerea unor avize, documente sau adeverințe, prezentarea unor contracte de proprietate sau închiriere, etc. Stabilește clar ce responsabilități are fiecare parte în pregătirea proiectului.

Pasul 3: Principalele documente solicitate pentru depunerea proiectului

Pentru a depune proiectul, ai nevoie de următoarele documente:

  • situațiile financiare (bilanț și cont de profit și pierdere), doar dacă societatea are istoric
  • contractul de închiriere sau proprietate pentru clădirea / terenul unde bicicletele vor fi amplasate în scopul inchirierii
  • copia cărții de identitate
  • Certificatul de înregistrare al societății
  • Document din partea băncii privind contul bancar al societății.

Pasul 3: Depunerea proiectului

Planul de afaceri, cererea de finanțare însoțite de documentele menționate anterior se vor scana și depune în format electronic pe pagina www.afir.info

Pasul 4: Semnarea contractului de finanțare și încasarea ajutorului financiar

După semnarea contractului de finanțare, vei primi o primă tranșă de 35.000 de euro, pe care îi poți folosi pentru achiziția bicicletelor și a celorlalte elemente de investiție.

Planul de afaceri trebuie implementat corect și complet, astfel că tranșa a 2-a este condiționată de respectarea întocmai a obligațiilor asumate la momentul depunerii proiectului.

*

Poți primi finanțare nerambursabilă pentru o gamă mult mai vastă de activități economice. Descarcă pentru consultare lista activităților eligibile ce pot fi finanțate prin intermediul submăsurii 6.2. 

Mai mult, dacă îți propui să desfășori o activitate de producție, agro-turism sau o activitate medicală, ajutorul finaniciar pe care îl poți primi este de 70.000 de euro.

Acest text nu poate fi copiat!