Timpurile de astazi au cam complicat lumea; viteza, banii, satisfactia personala au devenit prioritati, facandu-ne sa uitam sa fim buni cu cei din jurul nostru, facandu-ne sa uitam sa zambim mai des, facandu-ne sa uitam sa fim altruisti, sa ii incurajam pe cei dragi si sa folosim timpul in avantajul nostru pentru a deveni mai buni si mai toleranti, rezumand cele de mai sus la simplul fapt ca uitam sa fim omenosi.
Oare cand s-a reusit a se produce aceasta adunatura de fiinte umane atat de indiferente, lipsite de simtul frumosului, al responsabilului si al inteligentei?
Desi suntem fiinte umane, aceasta arta de a fi om, unii nu o stapanesc. A fi om insemna sa te intorci catre tine pentru a-ti constientiza trairile si simtamintele si mai apoi sa te intorci catre ceilalti sa ii privesti, sa intelegi simtamintele si trairile lor si sa le respecti.
Am ajuns la un subiect sensibil: Respectul. De ce l-am scris cu litera mare? Ceea ce credem este ca toti oamenii trebuie respectati, chiar daca uneori simtim ca anumite persoane nu merita respectul nostru. Deoarece fiecare dintre noi avem dreptul la fericire, iubire, respect, atunci ar fi de preferat sa ne exprimam sentimentele si sa ii facem pe cei de langa noi sa inteleaga, fara sa ii ranim, ca acest lucru este o arta; insa a-i intelege pe cei de langa noi si a ne comporta fata de ei cu respect, stima si apreciere, ridica pe culmi arta de a fi om, toate acestea aplicandu-se oricarui gen de relatii: prietenie, familie, parteneriate ori relatii amoroase.
Lumea de astazi a devenit superficiala si din ce in ce mai egoista; ne-a facut sa nu ne mai pese de cei din jurul nostru, sa ajungem sa ne victimizam fara a privi in interiorul nostru, pentru a vedea unde am gresit, de ce am gresit si cum putem indrepta situatia; am ajuns sa avem un comportament fatarnic ce urmareste doar propriul interes, fara niciun fel de remuscare; ne bucuram daca vedem pe cineva cazut la pamant atunci cand ne urmarim propriul interes.
Sa fie oare ciudat ca lumea de astazi s-a transformat intr-un teatru de orgoliu si de ratacire si ca lumea este plina de “ne-oameni” care vorbesc despre omenie?
Nicolae Dabija afirma: “Omul este o potaie in devenire. Fii caine: Musca, latra, scheauna, gudura-te, daca vrei sa supravietuiesti”; noi, astazi, am trecut de toate granitele posibile, pentru ca omul este cineva si in acelasi timp nimeni, omul incearca sa cucereasca universul, neconstientizand ca in cele mai multe cazuri, este invers: universul cucereste omul.
Asa cum fiecare opera transpusa in muzica, pictura, proza, poezie este originala in felul sau, asa este si omul: original si unic, fiecare avand ceva ce il deosebeste de ceilalti si acest lucru il face pe om sa fie opera de arta; insa fiecare arta este cuprinsa de un destin. Drept urmare, capeti un destin magic, si astfel arta de a fi om devine stralucitoare.
Ieri…astazi….maine….daca omenia de ieri este istorie, cea de maine este un mister, omenia la timpul prezent este un cadou de care fiecare trebuie sa se bucure nespus, deoarece nu toti au ocazia sa il primeasca sau uneori, chiar daca il primesc, au uitat cum sa se foloseasca de el; obtine ce vrei, fa ce vrei, cand vrei si cu cine vrei, insa nu uita sa fii OM; doar in momentul in care vei simti ca omenia te domina, atunci vei fi victorios. Sufera daca este necesar, bucura-te si zambeste chiar si fara motiv, ridica-te atunci cand ai cazut, insa fii ceea ce trebuie sa fii: OM!
Timpul oricum isi urmeaza cursul, rece si impartial, indiferent de cum pasim noi pe cararile lui, indiferent de ceea ce lasa in urma lui: amintiri dulci, regrete sau constiinta ireversibilului.
Este oare probabil ca de aceea multi dintre noi regretam nostalgic ca politetea a disparut din relatiile interumane, ne plangem tot mai des ca cei din jurul nostru nu ne apreciaza, ca ne instrainam si devenim mai indiferenti?
Ar fi de preferat ca toate aceste reprosuri sa se refere, in primul rand la propria persoana, la propria filozofie de viata.
Referitor la acestea, foarte bine a punctat umoristul P. Carare:
“Ne plangem toti,
Parca-i blestem,
Prieteni buni de ce n-avem?
Dar sa se-ntrebe fiecare
Pe el prieten cine-l are?”
Este obositor sa constatam ca in jurul nostru sunt atatea fizionomii incruntate si caractere fatarnice si sa auzim atatea scanciri insipide si vorbe de parada.
Poate ca ar fi intelept ca macar acum, la maturitate, sa incercam sa identificam realele cauze ale propriilor nemultumiri si sa constientizam adevarul evident chiar daca duritatea lui ne poate inspaimanta; doar de noi depinde cum se deruleaza scenele existentiale in care noi suntem atat autorii scenariului cat si protagonistii.
Uneori, ne dam seama prea tarziu ca scenariul propriei vieti ar fi de preferat sa fie unul “cu actiune”, cu deschidere larga spre lumea din jur, cu generozitate si filantropie fata de cei mai tristi ca noi, toate acestea insumate definind chintesenta noastra umana.
Indiferent de trairile ce le avem, fie ca suntem in clipe de suprema fericire, fie ca suntem in clipe de incertitudine, este bine sa constientizam ca ceea ce conteaza este calitatea de a fi si de a ramane OM, OMENIA fiind una dintre virtutile de capatai ce deosebeste individul dintr-o colectivitate si ii confera calitatea de a fi unic, deosebit, irepetabil, superior.
Capacitatea de a discerne intre minciuna si adevar, calitatea de empatie, sustinerea ideii de Adevar si de Bine, comunicarea pozitiva, atentia reciproca, sustinerea celor din jur, ne ajuta sa nu ne ratacim in tumultul problemelor existentiale si sa nu fim macinati de invidie, rautate, indiferenta, egoism.
Este placut sa vedem in jur fete zambitoare, priviri incurajatoare si binevoitoare, ne dorim ca oamenii sa ne respecte, sa ne iubeasca, sa fie onesti si corecti in relatiile cu noi, ne place ca cei din jurul nostru sa ne sustina si sa ne ofere dezinteresati povete intelepte si sincere; sunt dorinte posibile, insa pentru a le concretiza este suficient ca noi, mai intai, sa fim exact asa cum ne dorim sa fie ceilalti cu noi.
Calitatea vietii pe care o traim, depinde doar de noi, responsabilitatea si capacitatea de a face lumea mai buna, este doar in mainile noastre, trebuie doar sa deprindem arta de a ne trai frumos si deplin viata.
La final, va prezentam 7 pasi pentru a ne apropia de ceea ce se cheama Om, Omenie si Acceptarea celorlalti asa cum sunt:
Increderea in sine este primul pas catre intelepciune.
Omul intelept accepta critica cu demnitate si bunavointa, ca pe o sugestie.
Intelepciunea inseamna arta de a nu repeta una si aceeasi greseala.
A gresi este omeneste, a insista in greseli este dementa.
Pentru cel ce vrea sa realizeze ceva, exista scopuri, iar pentru cel ce nu vrea, exista doar motive.
Priviti orice obstacol ca o posibilitate de a destepta in sine potentialul ascuns.
Spre scopuri duc eforturile, nu doar dorintele
Subiecte asemanatoare si multe altele, se dezbat si se invata urmand cursurile noastre. Alege-l din “Calendarul cursurilor” pe cel care ti se potriveste mai bine.
Educatia este reprezentata in mod traditional ca fiind relatia dintre profesor si elev, in care intotdeauna profesorul decide ceea ce ar trebui sa stie elevul si modul in care ar trebui sa invete. In trecut a existat o controversa in cercetare despre modul in care invata oamenii si despre cum ar trebui sa fie instruiti. In timp ce andragogia (Knowles, 1970) asigura multe posibile abordari pentru imbogatirea metodologiei educationale, ce au fost si acceptate aproape in mod universal, inca are conotatiile unei relatii tip profesor – elev.
Se poate spune ca viteza rapida a schimbarii din societate si ceea ce putem numi explozia de informatie, sugereaza faptul ca ar trebui sa cautam o abordare educationala in care cursantul sa determine ce si cum ar trebui sa invete.
Heutagogia, studiul invatarii auto-determinate, poate fi vazuta ca un progres natural al metodologiilor educationale – in special punand accentul pe dezvoltarea capacitatilor si poate asigura maniera optima de invatare in secolul 21.
Dincolo de pedagogie si andragogie
Sistemul nostru educational a fost bazat pe ipoteza ca instruirea individului trebuie sa fie organizata de altii, ce realizeaza asocierile si generalizarile corecte in numele formabilului.
Heider are o viziune alternativa, in care oamenii detin potentialul de a invata in mod continuu si in timp real, interactionand cu mediul lor inconjurator, invata pe tot parcursul vietii, pot fi indrumati catre o idee nu fortati sa o asimileze, dezvoltandu-si astfel creativitatea si reinvatand sa invete.
Rogers (1969) sugereaza faptul ca oamenii doresc si detin o inclinare naturala catre invatare pe parcursul intregii vieti. Abordarea lui Rogers detine cateva ipoteze cheie:
Nu putem invata o alta persoana in mod direct: putem facilita invatarea;
Oamenii invata mai ales acele lucruri pe care le percep ca fiind legate de intretinerea sau evolutia propriei vieti;
Sistemul educational ce promoveaza o invatare eficienta este acela in care fortarea individului este redusa la minimum.
Abordarea in heutagogie recunoaste nevoia de flexibilitate in invatare, unde formatorul asigura resursele dar formabilul isi creeaza propriul sistem de asimilare a informatiei.
Formarea continua are un rol foarte important in evolutia individului iar in cursurile de formare profesionala, adaptate nevoilor cursantilor, specialistii Macro Training utilizeaza metode practice, interactive si experientiale pentru o asimilare mult mai eficienta a informatiilor. Urmareste calendarul Macro Training pentru mai multe detalii referitoare la datele de desfasurare ale cursurilor.
De cate ori nu ne-a venit in minte ideea sa schimbam locul de munca? De cate ori nu ne-am
dorit sa gasim un job pe masura pregatirii si competentelor noastre?
Daca din variate motive, nu ne mai simtim satisfacuti de profesia aleasa, poate a venit vremea sa luam in considerare reorientarea profesionala.
Zi de zi aceeasi poveste. Ne trezim la aceeasi ora, constransi fiind sa induram aceeasi rutina cotidiana. Si de la o zi la alta, timpul pare ca trece tot mai incet.
Continuam sa urmam acelasi drum spre un job care nu ne reprezinta. Continuam sa ne intalnim cu aceiasi sefi si colegi pe care am da orice sa-i putem evita.
Reorientare profesionala pentru un job ce ne reprezinta
Fie ca suntem someri sau simpli angajati, panorama este similara. Visam la un alt loc de munca, la unul motivant, intr-o alta companie. Visam la un post unde suntem rasplatiti pentru eforturile depuse, unde nu ne simtim obligati sa efectuam o munca pentru care nu avem inclinatie.
Dar ce ne opreste sa profitam de timpul liber de care dispunem si sa ne planificam viata? Am putea cauta cursuri de reorientare profesionala. Cu ajutorul expertilor, avem sansa sa ne regasim drumul in viata, cel putin cand vine vorba despre profesie.
Dupa indelungi cautari prin mediul online, inca ne simtim in ”pana” de inspiratie. Inca nu am gasit ideea potrivita sa ne schimbe viata, macar pentru urmatoarele decenii. Si totusi, tanjim la traiul dintr-o alta lume, poate una mai dinamica si mai plina de recompense.
Ajunge cu atata fantezie! Daca ne dorim implinite visele, este momentul sa ne reinventam. Le putem inlocui cu ceva concret, cum ar fi un curs de formare profesionala. Nu va fi simplu sa gasim ce ne place sa facem cu adevarat. Dar dupa ce vom fi gasit, vom simti satisfactie.
Ce avem de facut pentru a nu da gres in reorientarea profesionala?
Tocmai am luat hotararea sa incheiem un capitol al vietii si sa ne eliberam de amintirile neplacute traite la locul de munca. Refuzam sa ne mai acceptam job-ul si am vrea sa eliminam din memorie toate acele evenimente ce ne-au creat frustrari.
Care este pasul urmator? Doar nu ne putem impotmoli aici, renuntand la tot, inclusiv la viitorul la care aspiram…
Asa cum pentru fiecare exista o sansa, exista si un job, o profesie, un loc de munca potrivit. Nu degeaba printre noi se gasesc si specialistii in orientarea si reorientarea profesionala. Dar inainte sa ne adresam lor, iata cateva lucruri pe care le avem de facut:
a. Bilantul competentelor
Competentele nu inseamna doar deprinderile dobandite in timpul studiilor sau / si la cursurile de formare profesionala. Sunt tot ceea ce facem si am facut in viata, incepand de la abilitatile rutiere, pana la talentul culinar sau predispozitia lingvistica.
Ce-ar fi sa facem o lista cu toate notiunile acumulate pe parcursul anilor de scoala, cu inclinatiile spre anumite domenii? Ce-ar fi apoi sa punem in evidenta si sa ne concentram doar pe ce consideram ca ni se potriveste si la ce ne pricepem cel mai bine?
b. Pregatirea pentru schimbare
Nu ne place locul de munca, desi singuri l-am ales. Nu ne plac nici colegii si ne simtim subestimati. Dar avem potential, suntem siguri de asta. Si totusi, ocupam acelasi post dintotdeauna. Suntem oare cu adevarat pregatiti pentru ”marea” schimbare?
Poate ca fostul job-ul ne dadea siguranta, iar siguranta a fost cea care ne-a determinat sa facem atatea sacrificii. Ajunsi in punctul ”mort”, trebuie sa facem tot posibilul pentru a evolua.
Acest lucru ni-l poate oferi reorientarea profesionala.
c. Descoperirea curajului
Ne simteam sufocati de rutina si am decis sa punem punctul pe ”i”, transformandu-ne radical aspectul profesional al vietii. Dar nostalgia vechiului job, regretul de a fi renuntat la siguranta, mai gata ca ne taie din elan.
Este o atitudine total gresita. Nimeni nu ne poate oferi garantia ca reorientarea profesionala ne va lansa spre o viata plina de satisfactii. Dar nici nu ne putem complace sa ducem in continuare acelasi trai mediocru. Oare ne lipseste doza” de curaj? Ce mai avem de pierdut?
Cu totii dispunem de capacitati si talente, desi suntem convinsi ca nu valoram mare lucru. Intotdeauna exista o ”virtute” de care cineva are nevoie. Trebuie doar s-o identificam.
Majoritatea oamenilor aspira la o cariera de succes. Dar in ciuda eforturilor depuse, a angajamentelor profesionale luate si a bunavointei, ne dam seama ca pierdem numeroase ocazii favorabile care teoretic, ne pot lansa spre o cariera profesionala stralucitoare.
Ce anume conditioneaza o cariera de succes?
Daca ne imaginam ca pentru a avansa la locul de munca si a face cariera avem nevoie de recomandarile ”potrivite”, ne inselam amarnic. Cariera de succes nu coincide cu a fi progeniturile unor persoane ”sus puse”.
Da, este adevarat, ca datorita unui mic ”ajutor” din exterior, unele persoane ajung sa ocupe posturi pe care nu le merita. Insa un job ”luat” pe nemeritate, se va pierde mai usor decat a fost obtinut.
Pe de alta parte, lumea afacerilor nu este destinata doar absolventilor de studii universitare, preocupati sa-si construiasca o cariera de succes. Rezultatele pozitive obtinute in special la nivel profesional, nu sunt conditionate de un coeficient de inteligenta peste medie.
Indiferent de domeniile in care ne desfasuram activitatile profesionale, reusitele nu sunt ingradite de legi, de taxe, de criza sau guvern, ci doar de noi insine. Analizand ce au diferit persoanele de succes fata de cele mediocre, vom descoperi ca:
– Toti arata si sunt facuti la fel. Aparte cateva exceptii, toti au doua maini, doua picioare si o stare de sanatate ce le permite sa lucreze si sa se perfectioneze;
– Nu conteaza mediul social de provenienta. Majoritatea intreprinzatorilor cu o cariera de succes nu apartin unor familii bogate si nici nu au rude ”importante”, dimpotriva;
– Nu exista diferente geografice. Indiferent de zonele in care s-au nascut, au crescut si au studiat, nu se poate spune ca cei din vest sunt mai capabili decat cei din est;
– Diferentele se limiteaza la competentele dobandite. Persoanele de succes stiu vorbi mai ”bine”, stiu cum sa caute informatiile si cum sa se afirme printre ”rivali”.
Si acum vine si intrebarea: daca nu exista diferente, cum au reusit totusi, sa aiba o cariera de succes?
Care sunt regulile succesului profesional?
1. Invatarea continua
Cine-si poate imagina o viata fara procesul de invatare? Invatarea este importanta inca de cand pasim prima oara pe poarta scolii si trebuie sa continue pe tot parcursul vietii. Pentru ca invatarea continua reprezinta motorul dezvoltarii personale si conditia fundamentala pentru o cariera de succes.
2. Lucrul in echipa
Una dintre premizele vietii sociale este ca mai multe capete lucreaza mai bine decat unul singur. Indiferent de job, este esential sa putem colabora cu cei din jurul nostru. Munca in echipa ne permite sa ne simtim mai motivati de atingerea obiectivelor propuse si totodata, mai responsabili.
3. Respectul fata de munca proprie si de cea a colegilor
Aspirand la cariera de succes, trebuie sa invatam sa ne respectam pe noi insine, dar si pe ceilalti. Regula ramane valabila nu doar in viata de zi cu zi, ci si la serviciu. Pentru ca fara sa respectam munca pe care-o desfasuram chiar noi, fara sa respectam munca celorlalti, ne va fi greu sa fim competitivi.
4. Punctualitatea
Aparent, sa fim punctuali, ni se pare un sfat aproape banal, desi nu este. Punctualiatea inseamna profesionalism. Este important sa respectam orarul de munca si sa ajungem punctuali la intruniri si sedinte. Cum altfel putem deveni o veriga importanta a echipei daca ceilalti nu se pot baza pe noi?
5. Crearea relatiilor de munca
La baza oricarei strategii de succes se afla relatiile interpersonale. Nu conteaza daca am ajuns sa ocupam un post in conducere sau suntem subordonati. Sa stim construi relatii cu restul colegilor, reprezinta cea mai buna recomandare. Este un fel de trambulina ce ne va lansa in cele din urma intr-o cariera de succes.
Acesti trei termeni sunt adesea confundati intre ei, intelesul fiecaruia insa fiind diferit. Sunt trei aspecte diferite si nu tine doar de nuanta. Chiar daca delimitarea dintre ele se face de la persoana la persoana, exista, ca in cazul oricarui aspect psihic, cateva repere.
Fiecare dintre noi, probabil inevitabil, ne-am lovit in viata de momente in care am fost deranjati de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru ca pe acela il vedem mai bine, acela ne raneste sau ne deranjeaza. In fiecare dintre noi, insa, exista o doza de orgoliu, de care ne dam seama mai putin, aceasta dezvoltandu-se ca raspuns la orgoliul altora sau care ii afecteaza pe ceilalti si ii determina sa ne raspunda cu aceeasi moneda. Intrebarea “este orgoliul un lucru bun sau rau?”, ma provoaca sa raspund cu alte doua intrebari:“in ce masura devine orgoliul un lucru rau?” si “ce facem cu orgoliul nostru si cum raspundem la orgoliul celor din jurul nostru?”
O anumita cantitate de orgoliu este necesara ego-ului nostru, insa, daca masura acestuia creste si ne influenteaza mai mult decat este necesar, in sensul ca ne face rau, la un moment dat se intoarce impotriva noastra.
Haideti sa intelegem ce reprezinta aceste trairi: orgoliul pe de o parte, mandria si demnitatea de cealalta parte. Dar ca sa intelegem substratul lor, apelam la DEX.
“Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta trufie.”
sau
“Orgoliu = Opinie foarte avantajoasa, de cele mai multe ori exagerata, asupra valorii sau importantei personale, care depaseste aprecierile”.
“Mandrie = Sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de bucurie; ceea ce produce multumire, satisfactie, placere, bucurie; sentiment de demnitate, de incredere in calitatile proprii. Ceea ce constituie prilej de lauda, de fala, de multumire.”
Considerand necesara distinctia dintre mandrie si orgoliu, am ales o buna explicatie, in opinia noastra, printr-un citat din opera “Mandrie si prejudecata” de Jane Austen:
“Orgoliul si mandria sunt lucruri diferite, desi de cele mai multe ori aceste cuvinte sunt tratate drept sinonime. O persoana poate fi mandra, fara sa aiba pic de orgoliu.
Mandria se raporteaza mai degraba la propria parere de sine, in vreme ce orgoliul este legat de modul in care am vrea sa fim vazuti de ceilalti”.
Facand o simpla analogie a cuvintelor, pe de o parte, demnitatea se leaga foarte mult de sentimentul onoarei; un om demn inspira respect. Demnitatea tine de fire, de felul in care actionezi si reactionezi, de felul in care stii sau nu sa fii consecvent in principii si atitudine. Fiecare decide pentru sine ce este demn si ce nu, dar o limita exista. Demnitatea inseamna respect, atat respect pentru sine cat si respect pentru cei din jurul tau, fara ca aceasta sa reprezinte inflexibilitate. Inseamna doar ca, atata timp cat crezi in ceva, sa fii consecvent in practicarea acelei idei.
Pe de alta parte, putem presupune ca mandria este o constientizare a propriilor valori, o buna cunoastere de sine, recunoasterea calitatilor si acceptarea defectelor, toate acestea ajutandu-ne sa ne pastram demnitatea in fata celorlalti, sa nu ne consideram inferiori si sa dobandim incredere in noi. Mandria este o oarecare extindere a demnitatii.
De cealalta parte insa, atunci cand raportandu-ne la ceilalti ne consideram mai buni, mai valorosi si oarecum superiori, devenim orgoliosi, uitand ca suntem diferiti, ca nimeni nu este perfect si ca toti avem capacitatea de a deveni mai buni.
Din dorinta de a te pozitiona in mod favorabil in raport cu ceilalti pentru a te simti mai bine si pentru a-ti satisfice ego-ul, se naste orgoliul. Chiar daca par a avea o foarte mare incredere in sine si o foarte buna parere despre ei, oamenii orgoliosi, de fapt, ascund de multe ori neincrederea, frica, aceasta aparenta incredere fiind impusa in mod artificial cu ajutorul mentalului, nefiind izvorata din interior.
Un om impacat cu el insusi, care isi asuma sentimentele pozitive si negative, care isi constientizeaza calitatile si defectele, nu mai are nevoie de aceasta lupta, de dorinta de a domina, de a fi perceput ca un om puternic, de a dovedi altora ca este mai bun, ca are dreptate, ca rationeaza corect. Datorita faptului ca orgoliul tine mai mult de sfera rationalului, mentalului, presupunand o anihilare a sentimentelor, toate acestea conduc catre perceptia ca sentimentele te fac mai slab, mai vulnerabil, iar ratiunea si orgoliul mai puternic.
Cum putem recunoaste un om orgolios? Cum si cand intelegem ca noi insine suntem dominati de orgoliu?
In raport cu ceilalti, un om orgolios considera ca are intotdeauna dreptate, nu accepta alte puncte de vedere, nu incearca sa-i inteleaga pe cei din jurul sau si isi asculta interlocutorii doar pentru a gasi motive de a-i contrazice. Caracteristicile de baza ale omului orgolios sunt acelea de a nu-si recunoaste greselile, de a transfera intotdeauna vina catre ceilalti, iar daca totusi i se demonstreaza ca el a gresit, fie nu recunoaste, fie minimalizeaza greseala ca si cand ar fi ceva lipsit de importanta, gasind conjuncturi externe care au determinat acea situatie, deoarece vina nu poate fi a lui, ratiunea sa nu poate gresi.
Cel orgolios nu poate cere iertare deoarece considera ca recunoscandu-si greseala pierde din putere, acesta nu lasa frau liber sentimentelor, lupta impotriva lor din teama de a gresi, se conduce numai dupa ratiune.
Cel orgolios nu foloseste “cuvinte magice” cu care ar putea obtine ce vrea; crede ca nu trebuie sa se coboare intr-atat de mult incat sa spuna: te rog.
Un om orgolios este egoist si invidios, putand fi foarte suspicios, parandu-i-se ca ceilalti au ceva cu el si comploteaza impotriva lui.
Echilibrul?
Putem oarecum concluziona prin a afirma ca daca demnitatea si mandria pot fi educative, acestea putand influenta mai mult sau mai putin propria ta fire, in functie de ceea ce doresti si crezi ca este bine, demn, normal sau anormal, despre orgoliu nu se poate spune chiar acelasi lucru, deoarece acesta se bazeaza, in cea mai mare parte, pe parerile celorlalti sau pe ceea ce tu crezi ca gandesc ceilalti, personalitatea bazata doar pe ideile altora nefiind cu adevarat o personalitate, ci doar o aparenta, o imitatie.
Cantitatea de orgoliu pe care toti o avem, fie ca ne dam seama, fie ca nu, poate lua nastere ca o reactie la orgoliul altora, insa se poate diminua prin iubire si daruire.
Daca, pe de o parte, demnitatea este necesara fiecaruia dintre noi, invatandu-ne sa ne respectam pe noi insine, sa ii respectam pe ceilalti, sa avem o anumita conduita, un anume stil de viata in deplina armonie cu ceilalti, daca, pe de alta parte, mandria cere ceva mai multa atentie deoarece impune o oarecare superioritate, de cealalta parte, orgoliul nu este absolut necesar, insa un echilibru intre cele trei aspecte ar putea fi daca nu o solutie magica, cel putin un instrument util pentru maturizare.
Haideti sa tragem o linie a celor dezbatute in randurile de mai sus, alegand pe viitor, poate, sa fim mai demni si mai mandri si mai putin orgoliosi. Subiecte asemanatoare si multe altele, se dezbat si se invata urmand cursurile noastre, alegand din “Calendarul cursurilor” cel care ti se potriveste mai bine.
EDUCATIA FORMALA corespunde unui model de educatie sistematic, organizat, structurat si administrat conform unui set de legi si normative, cu o programa fixa in ceea ce priveste obiectivele, continutul si metodologia. Acest tip de educatie corespunde in general scolilor si universitatilor. Institutiile de educatie formala solicita cursantilor un minim de prezenta la cursuri. Exista un program pe care profesorii si studentii trebuie sa-l respecte pentru a avansa catre urmatorul nivel al instruirii iar la finalul anilor de studiu se ofera diplome, conform unui set strict de reguli.
EDUCATIA INFORMALA nu presupune organizare sau ghidaje, consta in invatarea din activitatile zilnice de rutina sau chiar intamplatoare. Invatarea informala este spontana, variata si atractiva. Absenta metodologiei stimuleaza nevoia de cunoastere si motiveaza invatarea.
EDUCATIA NON – FORMALA este organizata, poate fi ghidata sau nu dupa o programa stabilita anterior. Acest tip de instruire poate fi condus de un lector calificat sau de un lider cu experienta. Desi uneori nu se incheie cu o certificare, training-ul reprezinta o etapa foarte importanta in dezvoltarea capacitatilor unui individ. Educatia non-formala promoveaza invatarea continua de-a lungul vietii. Astfel de cursuri de formare sunt flexibile, adaptandu-se nevoilor cursantilor, punand accentul pe practica si experimentare a notiunilor teoretice.
Cunostintele si aptitudinile pot fi asimilate si dezvoltate in orice maniera – invatarea este inevitabila si are loc tot timpul. Totusi, invatarea continua se refera la crearea si mentinerea unei atitudini pozitive in ceea ce priveste dezvoltarea personala si profesionala.
Invatarea continua ne ajuta sa ne cunoastem mai bine, ne asigura oportunitati pentru gasirea oportunitatilor si imbunatatirea calitatii propriei vieti.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Politică cookie-uri
Mai multe informații despre politica noastră găsești aici: Cookie Policy
Educatia este reprezentata in mod traditional ca fiind relatia dintre profesor si elev, in care intotdeauna profesorul decide ceea ce ar trebui sa stie elevul si modul in care ar trebui sa invete. In trecut a existat o controversa in cercetare despre modul in care invata oamenii si despre cum ar trebui sa fie instruiti. In timp ce andragogia (Knowles, 1970) asigura multe posibile abordari pentru imbogatirea metodologiei educationale, ce au fost si acceptate aproape in mod universal, inca are conotatiile unei relatii tip profesor – elev.
EDUCATIA INFORMALA nu presupune organizare sau ghidaje, consta in invatarea din activitatile zilnice de rutina sau chiar intamplatoare. Invatarea informala este spontana, variata si atractiva. Absenta metodologiei stimuleaza nevoia de cunoastere si motiveaza invatarea.
EDUCATIA NON – FORMALA este organizata, poate fi ghidata sau nu dupa o programa stabilita anterior. Acest tip de instruire poate fi condus de un lector calificat sau de un lider cu experienta. Desi uneori nu se incheie cu o certificare, training-ul reprezinta o etapa foarte importanta in dezvoltarea capacitatilor unui individ. Educatia non-formala promoveaza invatarea continua de-a lungul vietii. Astfel de cursuri de formare sunt flexibile, adaptandu-se nevoilor cursantilor, punand accentul pe practica si experimentare a notiunilor teoretice.
