fbpx

Finantari nerambursabile pentru afaceri start-up

Una dintre cele mai mari probleme de care se lovește un antreprenor debutant este cu siguranță lipsa (sau dificultatea) finanțării.

Pe lângă sursele proprii de finanțare, sau credite bancare, un antreprenor are la dispoziție şi sursele nerambursabile oferite de fondurile europene sau naționale.

Aceste finanțări nerambursabile sunt împărțite în funcție de dimensiunea startup-ului, de valoarea finanțării necesare, de amplasamentul afacerii, dar și de obiectul de activitate pentru care se solicită sprijin nerambusabil.

Înainte de toate trebuie să înțelegem definițiile din Ghidul Solicitantului pentru micro-întreprinderi, dar mai ales pentru o micro-întreprindere nou înființată:

Micro-întreprinderi – aşa cum sunt definite în Recomandarea Comisiei (CE) nr. 361/2003 şi în legislaţia naţională în vigoare (având mai puţin de 10 angajaţi şi care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de până la 2,0 milioane Euro echivalent în lei). Statutul de micro-întreprindere poate fi vizat de către un solicitant care deţine cel puţin statutul de persoană fizică autorizată;

 Micro-întreprindere nou înfiinţată (start-up) – micro-întreprindere care este înfiinţată în anul depunerii cererii de finanţare sau care nu a înregistrat activitate până în momentul depunerii acesteia, dar nu mai mult de 3 ani fiscali;

Revenind la criteriile enunțate anterior în funcție de care se împart fondurile nerambursabile, ar trebui să facem un scurt sumar al acestora:

  • Pentru că vorbim de activități de tip start-up, vom discuta doar cazul micro-întreprinderilor, așa cum au fost definite mai sus.
  • Finanțarea nerambursabilă disponibilă acestor start-up-uri este de cel mult 200.000 de euro, iar ponderea sprijinului în valoarea totală a proiectului este cuprinsă între 50% și 100%.
  • În funcție de amplasamentul proiectului, vom discuta despre finanțări acordate societăților înființate în mediul rural și fonduri destinate spațiului urban.
  • Din punctul de vedere al activității ce urmează a fi desfășurată, trebuie reținut că fondurile europene nu sprijină comerțul. Dacă dorești finanțare pentru o astfel de activitate, singura șansă de finanțare este oferită de fondurile naționale.

Prin urmare, vom discuta în cele ce urmează despre susținerea financiară a activităților derulate de către întreprinderi înregistrate ca PFA, Î.I sau S.R.L. care au fost înregistrate la Registrul Comerțului în anul în curs, sau în urmă cu cel mult 3 ani dar care nu au înregistrat activitate economică.

În cazul în care vrei să afli informații suplimentare despre acest program de finanțare, dar și despre celelalte programe naționale, te poți înscrie la workshopul organizat de noi pentru scrierea proiectelor finanțate din fonduri naționale. 

Workshop-ul este organizat pe durata a două zile: în prima zi sunt prezentate condițiile de acordare a fondurilor nerambursabile din surse naționale, iar în ziua fiecare participant lucrează pe laptop pentru scrierea unui proiect complet (Cerere de finanțare și Plan de afaceri), utilizând un soft dedicat redactării proiectelor.

Identificarea liniei de finanţare adecvată este un proces ce ţine cont de multe variabile, însă se poate realiza un tabel de corespondenţă între zona de implementare a proiectelor şi domeniile de activitate în care întreprinzătorul doreşte să investească.

activitati de start-up

Fonduri europene

Submăsura 4.1 – Sprijinirea exploatațiilor agricole

Scopul acestei măsuri din PNDR este acela de a sprijini fermele vegetale, zootehnice sau mixte, atât din mediul urban, cât și rural.

Sunt acceptați spre finanțare toți solicitanții, indiferent de vechimea afacerii sau forma de organizare (cel puțin PFA).

Ajutorul nerambursabil poate ajunge până la 90% și 2 milioane de euro.

Submăsura 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole

Măsura 4.2. este destinată sprijinirii investițiilor în procesarea produselor agricole, indiferent că vorbim de un abator, carmangerie, moară, fabrică de lactate sau linie de procesat legume.

La fel ca și în cazul fermelor agricole, nu are importanță amplasamentul afacerii, sau istoricul său.

În cadrul acestei linii de finanțare, antreprenorii pot solicita un sprijin nerambursabil de cel mult 2,5 milioane de euro, dar nu mai mult de 50% din valoarea eligibilă a proiectului.

Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei sub- măsuri este de a sprijini tinerii fermieri în demararea unei afaceri agricole.

În cazul acestei măsuri, antreprenorii trebuie să aibă cel mult 40 de ani la data depunerii proiectului, iar sprijinul poate fi cerut doar în primii 2 ani de la demararea afacerii.

Sprijinul nerambursabil este de 50 de mii de euro și se acordă în două tranșe: 75% din ajutor se acordă la momentul semnării contractului de finanțare, iar diferența se plătește doar dacă tânărul fermier a implementat planul de afaceri în mod corect.

Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale

Dacă dorești să începi o afacere în mediul rural, însă nu ești interesat de agricultură, poți solicita sprijin nerambursabil în cadrul acestei măsuri.

Se finanțează aproape orice activitate demarată în mediul rural, cu excepția comerțului și a agricultorii, iar fondurile sunt de 50 de mii de euro în cazul activităților de servicii și de 70 de mii de euro pentru activitățile de producție sau turism. Ajutorul acoperă 100% din valoarea proiectului, nefiind necesară o contribuție proprie a solicitantului.

Submăsura 6.4 – Învestiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole

Această măsură finanțează aceleași activități sprijinite și prin intermediul măsurii 6.2, cu deosebirea că spijinul nerambursabil este în acest caz de 200 de mii de euro. Ponderea este de 70% în cazul activităților de servicii și de 90% pentru activitățile de producție.

În cazul unui astfel de proiect, diferența de 10% sau 30% este asigurată din fonduri proprii de către solicitant.

Fonduri naționale ce acordă sprijin financiar activităților de tip start-up

Aceste fonduri sunt alocate din surse guvernamentale, însă respectă aceleași principii de funcționare ca și fondurile europene.

Femeia Manager

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei măsuri este stimularea şi sprijinirea afacerilor înfiinţate de către femei, atât în mediul urban, cât și rural (nu au fost sprijinite activitățile agricole).

Beneficiarii eligibili ai acestei măsuri sunt SRL-urile, dacă cel puțin un asociat este femeie și deține cel puțin 50% din capitalul social. De asemenea, ajutorul poate fi solicitat și de către PFA-uri și Întreprinderi Individuale înregistrate de femei.

În cadrul măsurii lansate în anul 2015, ajutorul nerambusabil a fost de 50.000 de lei, dar nu mai mult de 90% din valoarea planului de afaceri.

Programul pentru sprijinirea întreprinzătorilor debutanți

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei măsuri este stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi în mediul rural și urban.

S-a renunțat la criteriul vârstei, astfel că orice persoană, indiferent de vârstă, poate primi sprijin în cadrul acestei măsuri dacă nu a mai deținut calitatea de acționar / asociat sau administrator al altei întreprinderi.

În cadrul acestei măsuri, ajutorul  nerambursabil a fost în 2015 de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 de euro.

PROGRAMUL START

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei măsuri este de sprijinire a microîntreprinderilor în mediul rural și urban.

Sunt permise activitățile de producție sau servicii.

În cadrul acestei măsuri, ajutorul  nerambursabil a fost în 2015 de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120.000 lei.

PROGRAMUL Comerț – Servicii

Scopul acestei măsuri este acela de sprijinire a operatorilor economici, societăţi comerciale şi societăţi cooperative, care au cel puțin 2 ani istoric.

În cadrul acestei măsuri, ajutorul  nerambursabil a fost în 2015 de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 135.000 lei.

Programul pentru microindustrializare

Programul urmăreșe sprijinirea activităților de producție în cadrul unor unități mici. Proiectele pot fi înaintate de către microîntreprinderi și IMM-uri care desfășoară (sau vor să înceapă prin intermediul proiectului) activități de producție. Codurile CAEN eligibile sunt restrânse, iar o listă a activităților acceptate pentru finanțare poți citi în articolul pentru microindustrializare.

Sprijinul acordat este de cel mult 250.000 de lei, fără a depăși însă 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Programul pentru spijinirea IMM-urilor rurale

Acest program acordă un sprijin de cel mult 120.000 de lei, fără a depăși 90% din valoarea eligibilă a proiectului. Activitățile permise sunt numeroase, însă principala condiție este aceea ca activitatea beneficiarului să se desfășoare în spațiul rural.

Ce etape parcurge un proiect pentru a obtine o finantare nerambusabila?

Atunci cand te pregatesti pentru depunerea unui proiect finantat din fonduri nerambursabile, fie europene, fie nationale, este bine sa stii care sunt etapele pe care le vei parcurge, dar si drepturile si obligatiile pe care le vei avea in raport cu finantatorul. 

In articolul de astazi vor fi detaliate 5 etape parcurse in mod obligatoriu de orice proiect cu finantare nerambursabila. Aceste etape raman neschimbate indiferent de tipul de finantare solicitat, de dimensiunea intreprinderii, de valoarea proiectului, sau zona de implementare.

Orice proiect, indiferent de particularitățile sale, parcurge 5 etape:

etape

Indiferent de tipul de finanţare (nerambursabilă sau rambursabilă), de provenienţa fondurilor (europene sau naţionale) sau de forma de organizare a solicitantului finanţării (PFA, Î.I, S.R.L. Instituție publică sau O.N.G.), proiectul parcurge, de la apariţia ideii de proiect şi până la stingerea obligaţiilor contractuale, un număr de 5 etape, conform schemei de mai sus.

 Descarcă prezentarea  

 

Etapa 1 – Etapa de identificare

Prima etapa dintre cele 5 se plaseaza inainte de inceperea efectiva a proiectului. Este momentul in care iti vei analiza nevoile intreprinderii si vei lua decizia de a incepe pregatirea unui proiect de investitii.

Dintre activitatile desfasurate in aceasta etapa initiala, cele mai importante sunt:

  • Analiza punctelor tari ale societatii, respectiv acele aspecte care tin de mediul intern al organizatiei si care ii confera un avantaj competitiv
  • Analiza punctelor slabe, cu alte cuvinte aspectele interne care necesita o imbunatatire.
  • Analzia oportunitatilor provenite din mediul extern al organizatiei, aspecte pe care societatea le poate valorifica
  • Analiza amenintarilor provenite din afara societatii, precum schimbari legislative, aspecte concurentiale, etc. Acesti factori nu pot fi modificati, insa societatea se poate adapta si isi poate stabili o strategie de raspuns.

Ca urmare a analizezi facute anterior, societatea poate trage concluziile care o vor conduce catre identificarea ideii de proiect.

Spre exemplu, daca a fost identificata o problema care tine de slaba dotare tehnica a societatii, atunci o posibila idee de proiect ar fi cea de retehnologizare. Tot asa, o slaba pregatire a personalului ne poate conduce catre pregatirea unui proiect de formare profesionala.

Tot in aceasta etapa de identificare, este important sa se identifice toti factorii implicati in viitorul proiect si sa se obtina acordul lor pentru continuarea pregatirii documentatiei necesare.

Ultima activitate trebuie sa fie cea de identificare a liniei / masurii sau programului de finantare adecvat.

Pentru aceasta, este nevoie sa studiezi zecile de documentatii publicate, sa cunosti criteriile de eligibilitate care iti sunt cerute in toate aceste cazuri si, de asemenea, sa cunosti sursele de informare oficiale pe care trebuie sa le urmaresti continuu.

Fondurile nerambursabile accepta pentru finantare:

  • atat proiecte ce prevad dezvoltarea unei afaceri deja existente, cat si demararea unei activitati noi ce are la baza doar o idee de proiect.
  • Atat proiectele implementate in spatiul rural, cat si in mediul urban
  • Proiectele derulate de micro-intreprinderi, IMM-uri sau intreprinderi mari
  • Proiectele initiate de PFA, SRL, SA, ONG, Institutii publice, etc

 

Totusi, o linie de finantare nu se va adresa tuturor acestor categorii enumerate mai sus. Va trebui sa sortezi informatia si sa identifici linia de finantare adecvata proiectului tau.

Cei mai multi potentiali beneficiari de fonduri nerambursabile apeleaza in aceasta etapa la un consultant extern, sau urmeaza un curs de expert accesare fonduri nerambursabile, pentru a-si clarifica toate nelamuririle ce tin de evolutia proiectului, dar si de etapele necesare si conditiile cerute. 

 

Etapa 2 – Etapa de pregatire

Daca te afli in etapa de pregatire, atunci inseamna ca ai luat decizia de a depune in viitor un proiect finantat din fonduri nerambusabile.

Nu este obligatoriu sa pregatesti documentatia impreuna cu un consultant, insa in acest caz sansele tale de reusita vor spori (daca alegi un consultant cu experienta si expertiza in domeniul in care se realizeaza investitia ta).

Mai mult, in cazul celor mai multe linii de finantare, cheltuiala cu consultanta este considerata eligibila si iti va fi decontata din fonduri nerambursbabile, ceea ce inseamna ca vei suporta din bugetul propriu doar o mica parte a facturii consultantului.

In aceasta etapa, indiferent ca vei lucra sau nu cu un consultant, va trebui sa pregatesti urmatoarele documente:

  • Cererea de finantare care nu este nimic altceva decat un rezumat al ideii tale de proiect. Este un formular prestabilit pe care il descarci si il completezi in forma ceruta.
  • Planul de afaceri. Acest document necesita cea mai mare parte din timpul si efortul tau. Trebuie sa oferi informatii privind piata de desfacere pentru produsul sau serviciul tau, principalii clienti si furnizori, sa identifici concurentii pentru afacerea ta si sa sa scoti in evidenta punctele forte pe care afacerea ta le are. Tot in cadrul planului de afaceri va trebui sa faci o prognoza economica si sa demonstrezi viabilitatea ideii tale.
  • Documente suport, dintre care cele mai importante sunt: situatiile financiare deja incheiate, actul constitutiv, CUI-ul societatii, actele de proprietate sau inchiriere pentru terenul si cladirea in care se va desfasura proiectul, etc. In functie de linia de finantare pe care ti-ai ales-o, vei avea de pregatit pana la 10-15 documente diferite, conform Ghidului solicitantului.

Tot in etapa de pregatire trebuie sa te asiguri ca ai identificat foarte precis costurile implicate de proiectul tau, iar pentru asta este necesara o prespectare a pietei. Daca doresti sa achizitionezi echipamente, va trebui sa obtii oferte din partea unor producatori sau comercianti.

Trebuie sa fii atent la obiectivele pe care ti le stabilesti pentru proiectul tau. Daca in etapa de implementare nu le vei atinge, atunci vei fi nevoit sa suporti unele corectii financiare pentru nereusita ta, sau, in cazurile extreme, sa returnezi toti banii incasati deja din partea finantatorului.

In aceasta etapa are loc depunerea proiectului, iar cele mai multe linii de finantare solicita o depunere electronica.

 

 Etapa 3 – Etapa de evaluare

 In aceasta etapa, proiectul se afla pe serverul finantatorului, iar evaluatorii desemnati vor analiza conditiile de eligibilitate pe care trebuie sa le indeplinesti, dar si coerenta si calitatea planului de afaceri.

Daca in acest proces de analiza vor fi necesare explicatii suplimentare, vei primi o solicitare de clarificari careia trebuie sa ii raspunzi in termen util.

Etapa de evaluare poate avea ca finalitate una din urmatoarele situatii:

  • Proiectul este respins ca fiind neconform sau neeligibil (atunci cand nu ai atasat toate actele cerute, sau nu ai indeplinit punctajul minim solicitat)
  • Proiectul este respins din lipsa fondurilor (in acest caz proiectul este numit „eligibi, fara finantare” si se refera la situatia foarte probabila in care exista concurenta, iar punctajul proiectului tau nu este suficient pentru a primi finantare)
  • Proiectul este acceptat si urmeaza a fi finantat

 

Etapa 4 – Etapa de implementare

Aceasta etapa incepe odata cu semnarea contractului de finantare. Totusi, nu se va semna acest contract daca nu depui, intr-o etapa anterioara, o dovada a faptului ca dispui de banii necesari unei implementari corecte (extras de cont, cotnract de credit bancar, etc).

Dupa semnarea contractului de finantare, proiectul trebuie sa se implementeze conform detaliilor din planul de afaceri.

Orice „scapare” facuta in planul de afaceri va avea efecte in etapa de implementare, asa cum obiectivele pe care ti le-ai trasat in etapa de pregatire vor deveni criterii obligatorii in acest moment.

Prima activitate importanta pe care o vei avea de realizat in acest moment este aceea a organizarii unor proceduri de achizitie publica. Chiar si in situatia in care esti un beneficiar privat trebuie sa organizezi achizitiile din proiectul tau in baza unei proceduri publice, transparente si nediscriminatorii, pentru un motiv foarte simplu: tu poti fi un beneficiar privat, insa fondurile sunt, in acest caz, publice.

Procedura de achizitie publica va avea ca efect incheierea unor contracte cu furnizorii proiectului: este aleasa firma de constructii, firma care va livra echipamentele, este ales dirigintele de santier, este aleasa firma de audit.

In functie de linia de finantare aleasa, proiectul poate fi implementat in cateva luni (cazul fondurilor nationale), sau intr-o perioda mai mare, ce poate ajunge la cativa ani (cazul fondurilor europene).

La finalul acestei periode de implementare, obiectivele stabilite in planul de afaceri si in contractul de finantare trebuie sa fie indeplinite intocmai pentru a se evita rezilierea contractului si returnarea banilor incasati din ajutor nerambursabil. 

 

Etapa 5 – Etapa de monitorizare

O ultima etapa a proiectului, dupa ce a fost realizat, este aceea de monitorizare. In cadrul acestei etape, societatea va mentine investitia in acei parametri agreati prin contractul de finantare, iar ca exemple, enumeram doar doua:

  • Se vor mentine locurile de munca ce au fost realizate in perioada de implementare
  • Se vor atinge indicatori precum cresterea cifrei de afaceri, conform prevederilor din ghidul solicitantului ce au fost asumate prin planul de afaceri si ulteriori prin contractul de finantare.

Iata mai jos o lista cu restrictiile impuse beneficiarului de fonduri nerambursabile in aceasta perioada:

  • Nu poate schimba destinatia investitiei (daca ai primit finantare pentru o pensiune turistica, nu poti transforma cladirea in spatii de birouri)
  • Nu poate vinde bunurile achizitionate prin proiect.
  • Nu poate schimba locul in care investitia functioneaza, decat cu acordul finantatorului.

Orice nerespectare a proiectului in aceasta etapa poate, de asemenea, sa atraga penalitati, corectii si chiar rezilierea contractului.

Doar dupa parcurgerea etapei de monitorizare, beneficiarul are libertatea deplina de a dispune de investitie.

 Descarcă prezentarea  

Fonduri nerambursabile pentru turism

turism-romania

Activitatile turistice sunt eligibile si pot primi finantare in cadrul a numeroase linii de finantare, detaliate in acest articol. In cazul unora dintre acestea, activitatile turistice sunt incurajate suplimentar fata de alte activitati economice, putand beneficia de un punctaj superior, avand astfel sanse mai mari de finantare.

Se pot obtine fonduri nerambursabile fara o contributie proprie?

Trebuie mentionat faptul ca alocarea fondurilor nerambursabile (nationale sau europene) se face pe principiul decontarii unei parti a investitiei, fiind necesara o contibutie proprie din partea beneficiarului. Cu toate acestea, exista linii de finantare in care contributia solicitata din partea beneficiarului este 0% si intreaga valoare eligibila a proiectului este decontata de catre Finantator. Totusi, decontarea de 100% a investitiei se refera la valoarea eligibila a proiectului, cheltuielile neeligibile fiind suportate intotdeauna de catre beneficiar.

Cheltuielile neeligibile nu sunt intoteauna aceleasi. Prin urmare, va recomand sa cititi Ghidul Solicitantului pentru fiecare masura prezentata in acest articol pentru a vedea ce cheltuieli pot fi decontate si ce cheltuieli se vor suporta in intregime din fonduri proprii.

Ce fonduri nerambursabile sunt disponibile pentru finantarea turismului

Pentru finantarea activitatilor turistice se poate obtine finantare nerambusabila prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala – submasura 6.2.

Se pot obtine fonduri de 70.000 de euro pe proiect, contributia proprie fiind 0%.

Submasura 6.4 din cadrul PNDR ofera finantare de cel mult 200.000 de euro, fiind necesara o contributie proprie de 10%

Prin intermediul Programului Operational Regional – Axa Prioritara 2 se pot depune proiecte cu o valoare eligibila cuprinsa intre 25.000 si 200.000 de euro. In aceste situatii, contibutia proprie este 0% pentru cheltuieli eligibile, fiind necesare fonduri proprii doar pentru cheltuielile neeligibile ale proiectului.

Programul pentru sprijinirea intreprinzatorilor debutanti incurajeaza infiintarea de SRL-D de catre persoane ce nu au mai avut calitatea de asociat sau administrator in alte societati comerciale. Fondurile ce pot fi obtinute sunt de 10.000 de euro nerambursabili, fiind insa necesara o contributie proprie egala, in acest caz fiind vorba de o decontare de doar 50% a cheltuielilor eligibile.

Clasificarea fondurilor nerambursabile disponibile pentru finantarea turismului:

In functie de provenienta fondurilor, solicitantii au la dispozitie doua alternative:

1. Fonduri Europene:

– P.N.D.R. submasura 6.2
– P.N.D.R. submasura 6.4
– Programul Operational Regional (Axa Prioritara 2)

2. Fonduri Nationale

– Programul Start
– Programul Comert Servicii
– Programul Intreprinzatori Debutanti – SRL-D
– Programul Femeia Manager
– Programul Minimis

In functie de forma de organizare a solicitantului de ajutor financiar nerambursabil, fondurile sunt disponibile urmatoarelor categorii:

– Persoane fizice autorizate
– Intreprinderi Individuale
– Intreprinderi Familiale
– Societati cu Raspundere Limitata (inclusiv SRL-D)
– Societati pe actiuni
– Societati cooperative

In functie de amplasamentul proiectului, fondurile nerambursabile sunt destinate sprijinirii infiintarii sau dezvoltarii unor afaceri localizate in:

Spatiul rural

– Programul National de Dezvoltare Rurala (submasurile 6.2 si 6.4)

Spatiul urban

– Programul Operational Regional (Axa Prioritara 2)

Fondurile nationale finanteaza turismul indiferent daca activitatile sunt localizate in mediul urban sau mediul rural. Aceste programe nationale au bugete mici, iar finantarea maxima ce poate fi alocata finantarii unui proiect este de aproximativ 30.000 de euro, insuficienta pentru infiintarea unei activitati turistice. Aceste fonduri ar ajunge, cel mult, pentru modernizarea unei pensiuni prin achizitia de echipamente, dotari, mobilier, etc.

In plus, pana la data publicarii acestui articol au fost deja epuizate fondurile alocate urmatoarelor programe nationale, ele urmand a fi reluate anul viitor:

– Programul Start – finantare maxima de 120.000 de lei, contributie proprie 10%
– Programul Comert Servicii – finantare maxima de 135.000 de lei, contributie proprie de 10%

Programul pentru sprijinirea intreprinzatorilor debutanti (SRL-D) va fi lansat pe 24 August 2015 si mai multe detalii pot fi citite in acest articol.

Programul Minimis (singurul program din fonduri nationale cu o alocare financiara de pana la 200.000 de euro / proiect) nu are o data programata pentru lansarea din anul 2015.

Programul Femeia Manager are un buget ce ii va permite finantarea unui numar de aproximativ 20 de proiecte la nivel national.

Ce tipuri de activitati turistice se pot finanta in cadrul proiectelor europene sau nationale:

Activitatile turistice eligibile pentru aceste linii de finantare sunt urmatoarele:

CAEN-1

PNDR finanteaza, prin cele doua submasuri 6.2 si 6.4, doar infiintarea sau modernizarea pensiunilor agroturistice in cadrul codului CAEN 5520.

Activitatile conexe turismului pot fi de asemenea finantate prin intermediul acestor fonduri nerambursabile:

CAEN-2

P.N.D.R. sprijina infiintarea sau dezvoltarea restaurantelor, doar daca sunt infiintate in din zonele cu potential turistic ridicat, dar insuficient dezvoltate din punct de vedere turistic.

Nu sunt sprijinite activitatile de leasing, ci doar cele de inchiriere a bunurilor sportive sau recreationale.

articolul a fost preluat de pe www.marian-dumitrache.ro

Ce fonduri nerambursabile poate accesa un ONG

ongI. Fonduri Structurale

Începând cu anul 2014, România are la dispoziție pentru o perioadă de 7 ani numeroase fonduri europene, bani pe care firmele private și instituțiile publice îi pot accesa dacă întocmesc proiecte bune, care vor fi selectate pentru finanțare. Aceste fonduri sunt alocate României prin intermediul a 6 Programe Operaționale și 2 Programe Complementare și pot fi accesate până în anul 2020.

Dintre toate sursele de finanțare, vom detalia în articolul de față fondurile structurale pe care un ONG le are la dispoziție pentru implementarea propriilor proiecte.
Trebuie menționat de la început că la momentul redactării acestui articol nu au fost publicate Ghidurile Solicitantului pentru toate sursele de finanțare prezentate mai jos. Vom actualiza informația pe măsură ce Autoritățile de Management naționale (Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale) vor pune la dispoziția celor interesați Ghidurile.

Pentru o mai mare ușurință, vom prezenta sursele de finanțare ce pot fi accesate de către un ONG, în funcție de câteva criterii importante:

  • vechimea ONG-ului
  • amplasamentul ONG-ului
  • tipul activității desfășurate de către ONG

Finanțarea ONG-urilor din spațiul rural

Finanțarea ONG-urilor ce desfășoară activități în spațiul rural este asigurată prin PNDR – Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
Autoritatea de Management a acestui Program este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar informații suplimentare puteți regăsi pe site-ul www.afir.info.

PNDR pune la dispoziția ONG-urilor două linii de finanțare, în valoare totală de 649 de milioane de euro, doar pentru sesiunile din anul 2015.

Pentru finanțarea proiectelor, ONG-urile vor intra în competiție cu alte categorii de beneficiari eligibili: Primăriile locale, Unități de cult și chiar persoane juridice (doar în cazuri particulare).

Măsura 7.2 – Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică

Măsura beneficiază de un buget total pentru anul 2015 de 552 de milioane de euro. În cadrul acestei măsuri, ONG-urile pot primi finanțare pentru investiții în infrastructura educațională (grădinițe) și socială (infrastructură de tip after-school).

Proiecte care nu generează venituri:

Valoarea maximă / ONG: 500.000 de euro
Procentul de decontare: 100%

Proiecte care generează venituri:

Valoarea maximă / ONG: 100.000 de euro
Procentul de decontare: 80%

Pentru această măsură, termenul limită de depunere a proiectelor este 18 Decembrie 2015.

Măsura 7.6 – Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural

Bugetul alocat pentru anul 2015 este de 97 de milioane de euro. ONG-urile sunt eligibile, alături de Primării locale, Unități de cult și persoane juridice (acestea din urmă în cazuri foarte limitate), pentru depunerea unor proiecte ce urmăresc protejarea patrimoniului cultural.

La fel ca și în cazul măsurii anterioare, fondurile sunt diferențiate astfel:

Proiecte care nu generează venituri:
Valoarea maximă / ONG: 500.000 de euro
Procentul de decontare: 100%

Proiecte care generează venituri:
Valoarea maximă / ONG: 200.000 de euro
Procentul de decontare: 80%

Și aici, ONG-urile trebuie să-și depună proiectele până la data de 18 Decembrie 2015.

Finanțarea ONG-urilor din spațiul urban

Atunci când activitatea este desfășurată în mediul urban, ONG-urile pot solicita finanțare prin intermediul Programului Operațional Regional. Toate informațiile necesare sunt disponibile pe site-ul www.inforegio.ro.

Prioritatea de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural

Această linie de finanțare este complementară măsurii 7.6 din cadrul PNDR.

ONG-urile pot accesa fonduri pentru protejarea monumentelor istorice de valoare națională și universală, dar și a celor reprezentative pentru patrimoniul cultural local.
În plus, dacă obiectivul este inclus în patrimoniul UNESCO, Programul Operațional Regional va finanța și proiectele implementate în spațiul rural.
În cadrul POR, un proiect poate avea o valoare cuprinsă între 100.000 de euro și 5 milioane de euro. Dacă ONG-ul propune protejarea unor obiective din patrimoniul UNESCO, valoarea proiectului poate fi de cel mult 10 milioane de euro.
Ajutorul financiar acordat este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Solicitantul cu statut de ONG trebuie să fie dedicat activităţii de protejare a monumentelor istorice, având o vechime de cel puțin 6 luni în acest domeniu.

Finanțarea ONG-urilor cu activitate în sfera capitalului uman

ONG-urile care activează în domeniul capitalului uman au la dispoziție fonduri nerambursabile prin intermediul Programului Operațional Capital Uman (fostul POSDRU) pentru activități precum:

  • îmbunătățirea nivelului de competențe
  • organizarea de programe de formare profesională
  • incluziunea socială și combaterea sărăciei
  • îmbunătățirea alfabetizării digitale

Nu este solicitată o vechime minimă de funcționare a ONG-ului, însă este obligatoriu ca acesta să îndeplinească cel puțin o condiție din cele enumerate mai jos:

  • a implementat cel putin 1 proiect cu finanțare nerambursabilă, sau
  • are experienţă de cel puţin 6 luni în domeniul activităţilor proiectului.

Valoarea unui proiect încadrul PO CU este diferențiată astfel:

  • Proiectele de tip Grant – au o valoare cuprinsă între 50.000 și 500.000 de euro
  • Proiectele de tip Strategice – au o valoare mai mare de 500.000 de euro

ONG-urile vor primi un ajutor financiar nerambursabil de 98% din valoarea eligibilă a proiectului, fiind necesară o contribuție de doar 2% din partea beneficiarului.

Fonduri nerambursabile pentru microintreprinderi din mediul urban

Articol actualizat în data de 26 Mai 2016.

Microîntreprinderile din zona urbană cu mai mult de 1 an fiscal integral, pot accesa până la 200.000 de euro nerambursabili pentru finanțarea planurilor de afaceri.

Cererile de finantare se vor putea depune prin intermediul sistemului MySMIS în perioada 27 iulie 2016 – 27 ianuarie 2017.

Procentul de decontare al cheltuielilor eligibile este de 90%, astfel că fiecare beneficiar va suporta 10%.

Bugetul disponibil pentru primul apel de proiecte este de 234,12 milioane de euro, fiind estimată finanțarea unui număr de 1.200 de societăți din 7 regiuni de dezvoltare, cu excepția București – Ilfov și Județul Tulcea.

Alocare financiara pe regiuni

Cine poate beneficia de sprijin financiar în cadrul acestei linii de finanțare?

Solicitanții eligibili sunt microîntreprinderile organizate ca:

  1. Societăți cu răspundere limitată
  2. Societăți cooperative

Care sunt condițiile de eligibilitate pe care un solicitant trebuie să le îndeplinească?

  1. Solicitantul trebuie să desfășoare o activitate eligibilă, menționată ca atare în Anexa 2 la Ghidul Solicitantului.
  2. La momentul depunerii proiectului, activitatea eligibilă trebuie să fie deja autorizată la locul de implementare al proiectului (sediul social sau punctul de lucru). Nu are importanță dacă activitatea pentru care se solicită finanțare este activitate principala sau secundară, atât timp cât este menționată în Actul Constitutiv și în Certificatul constatator emis de Registrul Comerțului.
  3. Programul Operațional Regional finanțează o singură clasă CAEN.
  4. Solicitantul a desfăşurat activitate pe o perioadă corespunzătoare cel puţin unui an fiscal integral, a avut cel puțin un angajat cu normă întreagă pe perioada acestui an fiscal și are cel puțin un angajat cu normă întreagă la data depunerii cererii de finanțare.
  5. Locul de implementare al proiectului trebuie să fie în mediul urban. În situația în care societatea are înregistrate mai multe puncte de lucru în regiuni de dezvoltare diferite, proiectul va fi depus în Regiunea în care este înregistrat punctul de lucru la care se va realiza implementarea.
  6. În cazul în care se realizează construcții, solicitantul trebuie să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului, dreptul de concesiune sau dreptul de superficie.
  7. În cazul proiectelor fără lucrări de construcții, sunt acceptate, pe langa situațiile menționate la punctul anterior și dreptul de uzufruct, dreptul de folosință cu titlu gratuit, împrumutul de folosință (comodat) sau contract de închiriere/locațiune.
  8. Dreptul de folosință trebuie dovedit pentru o perioada de 3 ani de la finalizarea proiectului.

Care este valoarea eligibilă a proiectului?

Valoarea eligibilă a proiectului trebuie să fie cuprinsă între 25.000 și 200.000 euro.

Ce valoare are ajutorul financiar nerambursabil?

Ajutorul acordat este de 90% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 200.000 de euro. Acest lucru înseamnă că o întreprindere va trebui să suporte 10% din valoarea eligibilă a proiectului, dar și valoarea cheltuielilor neeligibile în totalitate, așa cum sunt detaliate mai jos.

Ajutorul financiar acordat este considerat ajutor de minimis, ceea ce înseamnă că o societate nu poate primi, indiferent de sursa de finanțare, mai mult de 200.000 de euro în decursul a 3 ani fiscali consecutivi.

Dacă societatea a primit finanțare nerambusabilă în ultimii 3 ani, nu va putea solicita prin prezentul proiect decât diferența rămasă până la 200.000 de euro.

Atenție!

Ajutorul de minimis este calculat pentru o întreprindere unica (unui grup de întreprinderi legate) și nu fiecarei întreprinderi în parte.
Spre exemplu, dacă întreprinderea A deține peste 50% din capitalul social al întreprinderii B, atunci ele nu pot beneficia împreună (ca întreprindere unică) decât de o sumă de 200.000 de euro pentru o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi.

Care este valoarea contribuției proprii solicitate?

10% din valoarea eligibilă a proiectului. Totuși, în situația în care proiectul are și o componentă neeligibilă, atunci aceasta va fi suportată integral de către beneficiar.

Ce activități sunt eligibile?

Sunt acceptate pentru finanțare doar activitățile din Anexa 2 la Ghidul Solicitantului.

Ce tipuri de investiții sunt acceptate?

Ghidul solicitantului prevede urmatoarele tipuri de cheltuieli eligibile:

  1. Construirea, modernizarea, extinderea spațiului de producție / prestare servicii.
  2. Dotarea cu active corporale: echipamente, utilaje, instalații, mobilier, echipamente informatice.
  3. Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, in limita a 15% din valoarea eligibila a proiectului.
  4. Achiziția de active necorporale: brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice.
  5. Investiții în realizarea de website-uri pentru prezentarea activităţii şi a produselor sau serviciilor proprii, inclusiv instrumente de comercializare on-line.

Taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă aferentă cheltuielilor eligibile este eligibilă.

Cheltuielile cu consultanța sunt eligibile până la un procent de cel mult 10% din valoarea eligibilă a proiectului ce prevede construcții și cel mult 5% din valoarea eligibilă a unui proiect fără construcții. Ele includ:

  • elaborarea documentaţiilor necesare obţinerii acordurilor, avizelor şi autorizaţiilor.
  • managementul proiectului şi dirigenţie de şantier.
  • elaborarea cererii de finanțare/ a planului de afaceri.
  • elaborarea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie.

Cheltuielile cu publicitatea și informarea aferente proiectului sunt eligibile până la o valoare maximă de 5.000 de lei, fără TVA.

Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern – sunt eligibile in limita a 5.000 lei trimestrial.

Nu sunt eligibile următoarele cheltuieli și vor fi suportate integral de către beneficiar din fonduri proprii:

  • achiziționarea de terenuri și/sau construcții.
  • costurile operaționale, de funcționare.
  • costuri administrative.
  • costuri de personal.
  • contribuția în natură.
  • amortizarea echipamentelor.
  • achiziţionarea autovehiculelor și a mijloacelor de transport.

 

Cum sunt selectate proiectele pentru finanțare?

Pentru selectarea pentru finanțare trebuie ca proiectul depus să obțină în urma evaluării peste 50 de puncte. Totuși, obtinerea acestui punctaj nu este o garanție pentru semnarea contractului de finanțare, întrucât vor fi selectate proiectele cu punctajul cel mai mare, în ordine descrescătoare, în limita bugetului disponibil.

De asemenea, este urmărit un prag de calitate:

Pentru primele doua luni de la lansarea sesiunii de finanțare, pragul de calitate este de 85 de puncte. Proiectele care vor obtine cel puțin 85 de puncte vor fi selectate direct pentru finanțare.

Dacă vor ramâne fonduri necontractate, se vor analiza proiectele care au obținut între 50 și 85 de puncte. Pragul de calitate în luna 3 de depunere va fi de 80 de puncte, respectiv 75 de puncte în luna 4, 70 de puncte în luna 5, etc

Un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare. În cazul respingerii cererii de finanțare (în urma verificării preliminare sau a evaluării tehnice și financiare), aceasta poate fi redepusă ca urmare a corectării/ îmbunătățirii.

Care este modalitatea de depunere a proiectelor?

Solicitantul va putea depune proiectul în format electronic prin intermediul platformei MySMIS disponibile pe site-ul www.inforegio.ro

Care sunt criteriile de selecție ale proiectelor?

Criteriile de selecție enumerate mai jos:

Grila de punctaj POR 1

Grila de punctaj POR 2

Grila de punctaj POR 3

Documentele necesare pentru depunerea proiectului

Cererea de finanțare trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

– Actul constitutiv
– Certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului
– Certificat de înregistrare
– Actul de identificare a reprezentantului legal al proiectului
– Declarații pe proprie răspundere (de eligibilitate, de încadrare în categoria IMM)
– Situații financiare
– Documente privind dreptul de proprietate sau folosință pentru imobil (teren și / sau construcții)
– Certificat de urbanism
– Planul de afaceri
– În situații speciale, se vor cere și alte documente menționate în Ghidul Solicitantului

Fonduri nerambursabile pentru cabinete medicale

cabinete medicale

 

Articol actualizat în data de 22 Februarie 2016.

Cabinetele medicale sunt eligibile pentru a primi fonduri nerambusabile (europene şi naţionale) de diferite valori, în funcţie de dimensiunea firmei (microîntreprindere, întreprindere mică sau mijlocie), forma de organizare a acesteia (PFA, SRL-D sau SRL), istoricul firmei (cu sau fără istoric) şi locul de implementare a proiectului (comună sau oraş).

Elementul de noutate pe care îl aduce acest articol este reunirea tuturor surselor de finanţare disponibile pentru acest domeniu de activitate şi prezentarea lor într-o manieră foarte uşor de urmărit şi de înţeles, chiar şi de către acei cititori care nu au încă o experienţă legată de accesarea fondurilor nerambursabile.

Înainte de a citi mai departe, ai putea fi interesat şi de următorul articol:

Etapele parcurse de orice proiect, indiferent de mărimea firmei, istoricul său sau specificul investiţiei.

 

Conform clasificării activităţilor economice din economia naţională, un cabinet medical îşi poate alege activitatea pe care o va desfăşura din lista de mai jos. În plus, am adăugat activităţile de asistenţă socială.

medical

 

Identificarea liniei de finanţare adecvată este un proces ce ţine cont de multe variabile, însă pe baza ghidurilor publicate până în prezent pentru consultare publică şi pe baza experienţei fondurilor alocate în perioada 2007-2015, se poate realiza un tabel de corespondenţă între zona de implementare a proiectelor, vechimea societăților şi domeniile de activitate în care întreprinzătorul doreşte să investească.

În funcţie de istoricul firmei, un cabinet medical poate primi fonduri prin:

 

medical istoric

Mai mult, ţinând cont de sursa de finanţare, fondurile nerambusabile sunt de două tipuri: naţionale sau europene.

medical fonduri nationale

medical fonduri europene

 

La începutul articolului ai putut vedea codurile CAEN din domeniul medical şi al asistenţei sociale, aşa că îţi voi prezenta mai jos sursele de finanţare pentru fiecare dintre acestea. Dacă până acum nu ştiai ce tipuri de finanţări poţi accesa pentru a-ţi înfiinţa sau dezvolta un cabinet medical, acum poţi afla acest lucru doar cu o singură privire în tabelele de mai jos:

 

medical coduri caen europene

 

medical coduri caen nationale

 

 

1. Programul National de Dezvoltare Rurală – submăsura 6.2. – Deschiderea sesiunii pentru anul 2016 este programată în luna Martie.

Solicitanti eligibili:

  • PFA,
  • Întreprinderi Individuale,
  • Întreprinderi Familiale,
  • SRL sau SRL-D.

În acest caz, nu se acordă finanţare acelor cabinete care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul urban.

Ajutorul acordat este de 70.000 de euro, în totalitate nerambusabil, iar contribuţia proprie a beneficiarului este de 0%.

Cheltuieli eligibile: Toate cheltuielile considerate necesare de către solicitant se vor deconta:

  • Cheltuieli curente: chirii, utilităţi, salarii, contribuţii sociale, achiziţia consumabilelor în cadrul cabinetului.
  • Cheltuieli cu investiţia: echipamente specializate, echipamente IT, softuri, mobilier, dotări, recompartimentări, reamenajări.

2. Programul National de Dezvoltare Rurală – submăsura 6.4  – Deschiderea sesiunii pentru anul 2016 este programată în luna Martie.

Solicitanti eligibili: 

  • PFA,
  • Întreprinderi Individuale,
  • Întreprinderi Familiale,
  • SRL sau SRL-D înfiinţate în spaţiul rural.

Nici în acest caz nu se acordă finanţare cabinetelor medicale care îşi desfăşoară activitatea în spaţiul urban.

Ajutorul acordat este de până la 200.000 de euro, fiind necesară o contribuţie proprie de 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Cheltuieli eligibile: Prin cadrul acestei linii de finanţare se decontează doar investiţia de bază:

  • Echipamente specializate
  • Echipamente IT şi softuri
  • Dotări,
  • Mobilier
  • Recompartimentări, reamenajări
  • Crearea unui site de prezentare

3. Programul Operational Regional – Axa Prioritara 2.1 – nu este anunţată încă o dată pentru lansarea primei sesiuni

Solicitanti eligibili: SRL-urile cu cel putin 1 an fiscal integral care vizează investiţii în zonele urbane.

Ajutorul acordat este de până la 200.000 de euro, în întregime nerambursabil. Contribuţia proprie este de 0% din valoarea eligibilă şi 100% din valoarea neeligibila (impozite, taxe, chirii, salarii, etc).

Cheltuieli eligibile:

  • Achiziţia de echipamente (ex: laser, aparat de radiologie sau amenajarea unei încaperi pentru radiologie, alte echipamente necesare activitaţii);
  • Construcţia, extinderea, recompartimentarea, modernizarea unui cabinet medical;
  • Achiziţia de echipamente specifice activitaţilor medicale;
  • Achiziţia de echipamente IT.

4. Programul pentru sprijinirea intreprinzatorilor debutanti SRL-D – data de lansare necunoscută

Solicitanti eligibili: SRL-D, ce propun investiţii atât în zone rurale, dar şi în zone urbane.

Ajutorul financiar acordat este de cel mult 10.000 de euro.

Contribuţie proprie: cel puţin o sumă egală cu ajutorul financiar acordat.

5. Programul Start

Prin intermediul programului Start, beneficiarii eligibili pot primi 90% din valoarea eligibilă a proiectului,dar până la cel mult 120.000 de lei, aproximativ 27.000 de euro.

Beneficiarul va suporta, din fonduri proprii sau credite bancare, diferenţa de 10% din valoarea eligibilă.

La fel ca şi în cazul celorlalte 3 programe naţionale, nu are importanţă locul de desfăşurare a activităţii, fiind acceptate proiecte atât din spaţiul urban, cât şi din mediul rural.

O altă restricţie foarte importantă este aceea că societatea poate primi acest ajutor nerambursbabil doar în primii 2 ani de la înfiinţare. Dacă a trecut o perioadă mai mare de 2 ani de la înregistrarea la Registrul Comerţului, societatea va putea depune proiect în cadrul Programului Comerţ-Servicii.

6. Programul Comerţ – Servicii

Aşa cum am detaliat mai sus, beneficiarii eligibili sunt societăţile cu cel puţin 2 ani de vechime. 

Ajutorul nerambursabil este puţin mai mare decât cel acordat prin intermediul Programului Start, ajungând la cel mult 135.000 de lei. De asemenea, beneficiarul va trebui să suporte o contribuţie de 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

7. Programul Femeia Manager

Dintre toate programele naţionale, acesta este cel mai puţin interesat, ca urmare a bugetului insuficient alocat. Spre exemplu, în cursul anului 2015, mai puţin de 20 de societăţi au primit finanţare nerambursabilă în cadrul acestui program.

Pentru a putea depune proiect, societatea trebuie să fie deţinută integral sau majoritar de către o femeie, iar proiectul să fie depus în primii 2 ani de activitate.

Ajutorul nerambusabil este de cel mult 50.000 de lei, beneficiarul fiind obligat să contribuie cu o diferenţă de 10% din valoarea eligibilă a proiectului.

Poţi afla mai multe informaţii despre acest domeniu de activitate dacă vei comanda Ghidul practic pentru finanţarea activităţilor medicale.
Îţi va fi livrată electronic, dar şi în format A5 şi are aproximativ 200 de pagini.
Vei putea găsi prezentarea detaliată a etapelor pe care un proiect medical le parcurge, sursele de finanţare disponibile, dar şi un model de plan de afacere scris şi implementat de Macro Structural Consulting în anii anteriori.

Citeşte despre ghid

Acest text nu poate fi copiat!